Ultima descoperire stiintifica pentru creativi: si clientii sunt oameni!

Pastele la tara la bunici mi-a scos din memorie un slogan demult uitat. Acolo, intr-o carciuma de tara, am redescoperit deasupra barului o inscriptie care e acolo dinainte sa stiu eu sa citesc: “Clientul nostru, stapanul nostru”.

Nu stiu daca era pusa ca sa-i reaminteasca bartmanului sa se poarte frumos sau ca sa-i faca pe clienti sa se simta bineveniti. Dar am plecat cu ea in cap sic and am ajuns inapoi la Bucuresti era inca acolo.

Daca departamentele de creatie ar avea si ele o tablita la intrare, pe ea ar sta scris in mod sigur cu litere mari si bolduite: “ Clientul nostru, dusmanul nostru”.

Exista in job description-ul neoficial al oricarui copywriter sau art-director un punct pe care toata lumea il bifeaza. Ceva de genul: “Urasta-ti clientul ca pe cel mai mare dusman si considera-l vinovat pentru tot ce ti s-a intamplat rau in viata asta si chiar si in cea anterioara!”

La noi, orice creativ care se respecta isi uraste clientii cu toata forta si indarjirea de care e in stare. Clientul nu intelege. Clientul nu vrea.

Clientul e un monstru cu 9 brate (ca sa scrie e-mailuri cu feed-back-uri negative detaliate), 3 capete (ca sa dea din toate dezaprobabtor cand ii prezinti creatia) si un singur ochi miop (ca de aia iti zice mereu sa faci logo-ul mai mare si mai mare si mai mare).

Ma gandesc la cele mai interesante argumente contra unei reclame exprimate de clienti, pe care le -am auzit cu totii cel putin o data. De exemplul la binecunoscutul: “I-am aratat spotul neveste-mii si n-a ras”.

Bineinteles ca in prima faza iti vine sa-i spui clientului un “Ma mir! Cred ca nevasta-ta are simtul umorului dezvoltat daca te-a luat pe tine!” sau  sa faci un brainstorming de injuraturi creative cu tine insuti, sau sa arunci inapoi cu un argument apparent la fel de valabil de genul “Si eu i-am aratat spotul lui mama si-a ea a ras un sfert de ora cu lacrimi”.

E muuult mai usor sa fii si tu distructiv, sa-ti bagi incaltarile fancy in tot si sa te duci plangand la agentie ca nu ti-a aprobat nimic si trebuie s-o iei de la capat. O reactie constructiva presupune sa incerci sa te gandesti nu la ce a spus, ci la ce a vrut sa spuna multpreablamatul client.

Gandeste-te ca poate vrea sa zica ca el crede ca nevasta-sa e  relevanta pentru target si ca-si exprima in felul asta teama ca domnul consumatorul nu va intelege mesajul. Sau ca vrea sa spuna ca nevasta-sa e tot un fel de sef pentru el si daca n-a putut-o convinge sa rada, n-o sa reuseasca nici cu seful lui si reclama e oricum respinsa.

Pune-te o clipa si in locul clientului. Si in locul neveste-sii, daca e nevoie. Intelege ce n-a inteles.

Exista la un moment dat o idee sa facem schimb de locuri fizic cu clientul, sa vina el o saptamana sa faca munca noastra si noi sa stam la el in firma o saptamana sa facem munca lui. Cum asa ceva probabil ducea la falimentarea ambelor firme, nu s-a pus niciodata in practica.

Dar nu e nevoie sa-i iei locul fizic clientului ca sa te poti pune in pielea lui. Empatia e si ea in job description si unui om de creatie ar trebui sa-i fie usor sa fie empatic.

Atat timp cat il tratezi pe orice cient ca pe cel mai mare dusman al tau, el va fi cel mai mare dusman al tau. Razboiul nu face decat victime de ambele parti si o reclama in sange nu e mai buna decat una bine prajita la focul mic al negocierilor.

Asa ca dupa ce l-ai trecut in capul tau pe domnul clientul prin toate stadiile evolutiei si l-ai facut de la planta vorbitoare la dinozaur oligofren si apoi la urangutan pervers, trecand prin toate categoria cornutelor de ambele sexe, de la amfibie la tap carnivor si inapoi, adu-ti doar aminte ca si clientul e de fapt OM.

Are si el problemele lui. Obiectivele lui. Temerile lui. Si da, chiar si calitatile lui. Poate aceea de a da feedback nu e intotdeauna una dintre ele, dar totul depinde de cum intelegi si pui in practica acest feedback. Pana la urma, n-ar trebui sa-ti fie asa greu s-o faci pe nevasta-sa sa rada, nu?