Responsabilitate: hate the word, love the concept

Nu vreau sa vorbesc despre responsabilitate sociala sau despre responsabilitate la nivel filozofic. Ma gandeam sa incerc un exercitiu simplu, de responsabilitate simpla. Din aia de zi cu zi, cu tenta instinctiva, alimentata cu sapte ani de acasa si cu ceva decenta.

Responsabilitatea fata de munca. E aia care incepe cu trezitul de dimineata, cand nu inchizi telefonul care suna ca nebunul, doar pentru ca te gandesti ca mai sunt oameni sub soare care pot sa faca ce ai avea tu de facut. E aiurea pentru ca:

• te pui intr-o pozitie in care esti / vei fi in cele din urma usor de inlocuit
• vei fi injurat macar o data, de fiecare dintre cei care trebuie sa te acopere.

Responsabilitatea fata de proiecte / branduri. E aia care incepe cu faptul ca te gandesti la brand si la ce bine i-ai face, inainte sa te visezi luand din mainile prezentatorului un trofeu, de orice forma sau metal (nu zice nimeni sa nu visezi si acolo, ca e bine, dar toate la timpul si locul lor).

Responsabilitatea fata de colegi. E aia care se intersecteaza cu responsabilitatea de la primul punct. E aia in care nu-ti bagi picioarele in (parte din) treaba, stiind ca face curat dupa tine cineva (care te injura printre dinti si eventual face si ore suplimentare pentru tine). Si mai e aia in care ai datoria sa nu spui orice tampenie care- ti trece prin cap si sa ai pe urma tupeul sa te si certi pentru ea, e aia care spune ca trebuie (nu doar ca ar fi frumos) sa iti inspiri colegul/colegii si sa inveti ce e ala team-work. Pana la urma, jucam un fel de baschet (sau oina, dupa caz), nu alergam cate unul la 100 de metri garduri.

Responsabilitatea fata de agentie. E aia in care pur si simplu nu scuipi unde mananci (si invers, eventual)). Usor socant si animalic, conceptul asta contine in duritatea lui neaosa o inteligenta plina de experienta a generatii intregi care au definit legaturile sociale mai bine decat as face-o eu acum daca ma apuc. Agentia aia a ta e un business al cuiva care a muncit pentru el, lucrezi acolo si – dincolo de drepturi – ai niste obligatii. Plus ca vorba merge, iar numarul agentiilor nu e atat de mare incat sa zici ca nu-i bai, gasesti oricand altceva. Am vazut destui oameni care le-au vazut nu pe toate, dar pe multe – si pravaliile astea s-au cam inchis pentru ei…

Responsabilitatea fata de tine. E cea mai simpla, zic eu, desi e complex impletita din toate cele de mai sus si inca cateva mai de baza. E aia in care iti respecti cuvantul, munca si colegii – si vei fi respectat. A nu se confunda cu vanitatea. E aia care te face mai tare ca fieru’, mai iute ca otelu’. Ceea ce ne dorim cu totii, eu voua si voi mie (sper).