Publicitarul, fatza cu criza

Spuneam in articolul trecut ca optimismul cu care ar trebui sa ne uitam la ce ni se intampla in vremurile astea trebuie sa fie nu unul de ecstasy care sa ne faca sa vedem realitatea mai roz decat e, ci unul  pragmatic, usor masochist, care sa implanteze in fiecare bucuria adrenalinica a schimbarii.

Bucuria schimbarii… cine se bucura, de fapt, de schimbare? Cele mai complicate din training-urile moderne sunt alea de management al schimbarii, pentru ca e cel mai greu lucru care se pare ca se intampla oamenilor. Si publicitarii nu fac exceptie. Oare de ce ne-o fi greu sa ne schimbam? Si de ce asta ar trebui sa ne bucure?

Pai poate prima explicatie rezida in faptul ca ar trebui sa spargem crusta groasa de ego (egoism, egocentrism si toate derivatele sinelui exacerbat) care s-a format in nici 20 de ani de practica si care ne pazeste tot timpul de intrebari cum ar fi: sunt cu adevarat bun in ceea ce fac?

Pe cartea mea de vizita la 28 de ani scrie Account Director; oare aia de prin vest de ce ajung la pozitia asta pe la 45? Am schimbat 3 agentii intr-un an pentru ca nu mi-am gasit locul in niciuna; dar cu fiecare schimbare am negociat salariul… etc. Orgoliul industriei este primul care a contribuit la inflatia de nume, pozitii, bani, lumini de reflectoare.

Desi creatorii de imagine sunt oamenii care lucreaza in umbra brandului pe care vor sa-l puna pe scena, am recuperat cu varf si parca in ciuda lipsa de notorietate mondiala: ne-am laudat singuri, ne-am facut festivaluri pentru noi insine, ne-am remunerat binisor, ne-am inventat “skills”-uri aparte greu de replicat (n-ai experienta de agentie, nu existi).

E drept ca am si muncit pe rupte dandu-ne tineretea cu generozitate tampa pe meterezele campaniilor pentru ceva ce parea de inalta calificare si fara de care Pamantului credeam ca-i va fi tare greu sa se invarta. Am trait copilaria, adolescenta si tinererea publicitatii laolalta, in 20 de ani.

Poate a venit vremea mai asezata a maturitatii in care sa ne facem treaba cu constiinta lucrului bine facut si atat, fara nevoia instantanee de recunoastere, ci doar cu seriozitate, spirit de raspundere si, ma scuzati, modestie.

Un al doilea motiv pentru care ar trebui sa ne bucuram de schimbare este acela ca atunci cand bugetele se taie este vremea inventivitatii reale, a solutiilor creative, a sfortarii sa gandesti in afara cutiutei si in afara pattern-urilor care-ti alcatuiau confortul. Upgrade or die! Si nu-ti ramane decat sa te reinventezi si sa castigi experiente profesionale noi care te implinesc.

Poate ca in momentele astea insasi crearea de imagine se va pune pe baze noi. Etice, cum ar fi… Pornind adica de la premiza corecta ca imaginea e o oglinda fidela a realitatii si nu una care infrumuseteaza inselator. Schimbarile de fond din oameni se petrec poate doar cand isi revin dupa moartea clinica sau supravietuiesc unui accident. Poate criza asta n-o fi chiar cataclismul dupa care dinozaurii din noi toti sa dispara.

Dar cu siguranta, daca ne vom putea privi ca parte din criza, nu in afara ei, daca vom putea spune franc despre noi insine ca ne gandim de doua ori inainte de a face o propunere de campanie, preocupati fiind de sansele ei reale de a misca oameni reali si nu doar decidenti de la marketing, se cheama ca vom fi evoluat frumos.

Si mai e, cred, un motiv pentru care viitorul ar trebui sa fie mai bun: acela ca ce ni se intampla, ni se intampla la toti si asta e bine. Si pentru prima oara asta nu inseamna ca moare si capra vecinului, ci inseamna ca daca fugi de schimbare n-ai unde te duce!

Ca fiecare e nevoit sa-si traiasca cu decenta, inventivitate sau revolta schimbarea proprie; cum poate, dar va trebui s-o traiasca. Vorbesc cu oameni de agentie din alte tari unde criza a lovit mai dur decat a apucat s-o faca aici. Si stiti ce-mi spun?

Dincolo de ingrijorare, se simte un aer de noutate in solutiile de comunicare, in relatiile dintre agentie si client, in abordarea unei campanii, in felul in care isi privesc consumatorii.

Adica mai peste tot pe unde conteaza si pe unde tine tot de oameni sa schimbe lucrurile. Se fac lucruri la fel de misto pe bani mai putini, se tine mai strans legatura client-agentie si se gandeste impreuna si mai cu rabdare.

Ingrijorarea uneste oamenii mai mult decat orice si-i pune impreuna la lucru, topeste baricadele artificiale si le unifica obiectivele.