ONCE I LIVED A LIFE OF A MILLIONAIRE

“Spending my money I didn’t care”

Adica a fost odata ca niciodata cand eram smecheri, eram ciumeti, ne rupeam in figuri. Cat vrei, ma? Caaaaat? Zece mii de milioane? OK, hai ca te ia tata, ca ai potential chiar daca nu esti bun de nimic si ai doar juma’ de an de experienta. -Bine, dar nu va suparati, vreau si un Porsche, se poate? Da’ sa nu fie din ala micu, stiti, ca ala e de executive, iar eu sunt manager si nu dau bine la Bambu’ unde mai vin si alti manageri si chiar directori care o sa fiu si eu cat de curand.

“Always taking my friends out for a good time”

Adica obisnuinta de a iesi in oras in serile lungi de vara si de a urca pe diverse podiumuri si trepte unde se da noroc din cupe. Placuta indeletnicire multa faima si clienti aduse, dar mai aduse si o nenorocire: bautura din cupe le lua mintile prietenilor, care uitara lesne de unde veneau, ce rost aveau pe lume si mai ales cum licoarea nepretuita oglindea de fapt calitate si rezultate.

“Buying champagne, gin and wine”

Adica exprimarea poetului anonim B.B. King imbraca aici haina unor metafore generalizatoare care transcend cheltuielile fixe ale unei agentii. Astfel, sintagma “champagne” sugereaza eforturile de relations publiques pe care sefii regatelor publicitare le depuneau fata de clienti si, unii mai vicleni, fata de establishment (”Imparatul Rosu”). Apoi, ”gin” ne duce cu gandul neindoielnic la amarul pitch-urilor nesfarsite pe care vitejii nostri le cutreierau in cautarea vreunei printese inzestrate…. Iar nu in ultimul rand, expresia “wine” trimite la team buildingurile pe care capete incoronate au platit aur si nestemate pentru ca niste betivi sa intre in coma – dar in echipa si productiv.

“But just as soon as my dough got low”

Hopa. Aici am ajuns la mijlocul basmului, mai precis cam la sfarsitul anului trecut. Regii se uitara in visteriile secate ale imparatiilor si isi detera seama ca zmeul zmeilor nu era chiar atat de baiat rau fata de Ghionoaia financiar – imobiliara cu ale ei o mie de capete de la bursa. Ce e de facut, se intrebara ei dupa ce taiara capul vistiernicului? Pai… ca de obicei, in situatii din astea, mergi in grajd, dai pe la nasul armasarilor cu neste jaratic din cel mai aprins, rosu Prada, si ei o sa performeze de o sa iasa indicele prin flipchart, ca odinioara. Zis si facut!

“I couldn’t find a friend, no place I go”

Facura ei asta dupa obiceiul strabun, si mare le fu mirarea sa vaza ca armasarii steteau cuminti si morfoleau la paiele pe care imparatii avusesera grija sa le puie la indemana din belsugul inimii. Nici chip sa se urneasca precum alte dati, nici chip sa mai sara la lupta, sau cu ideile lor din tinerete (nu ca ar fi fost prea batrani). Ba chiar jaraticul nu prea le cazu cu tronc, strambara din nas, desi era din acelasi soi cu care facusera acte vitejesti, licori din cupe, stiti voi.

“If I ever get my hands on a dollar again”

Amar prilej de cugetare pentru imparatii lumii. Ce s´a intamplat? Cum de e posibil? Unde e greseala? Le-am dat oare prea mult si trebuie ca s-au umflat… sau poate ca nu erau vitejii care trebuie?? Nu, fara putinta una ca atare, cu ei am mers la lupta cu Zmeul… Ba cred ca au imbatranit mai inainte de vreme din cauza grijilor de sine…. Doamne, unde s-au dus comorile ?

“I’m gonna squeeze it, and squeeze it. Till the eagle grins”

Nu cred ca asta e solutia, imparatilor. Cand caii batrani au obosit, e randul celor tineri sa arate cine sunt. De asemenea, e timpul sa-i scoatem din grajd pe vitejii anonimi care luau sulita in piept in timp ce Fat Frumos vrajea printesa. S-a zis cu serenadele, cu aventurile gratuite. E vremea sa curga sange de viteaz, acum sau niciodata, e vremea sa pornim in cautare, in aventura cea adevarata, acolo unde imparatia noastra va straluci precum soarele sau nu va mai fi deloc.
- Sfarsit -