Nu stiu. Ma ajuti tu, te rog?

Cam toti am tocit Google si Wikipedia pana cand am uitat cum se spun primele doua vorbe, atat de simple, care paveaza calea catre celelalte cinci. Asta nu e o lamentare pseudo-filosofica. E realitatea de zi cu zi. E realitatea noastra, de la copy, pana la art si graphic-designer, de la manager de companie, sau om de CS, pana la marcom manager.

De ce sa spui NU STIU?

1. Pentru ca asta presupune sa te pui (nu-i un pericol, desi pare) pe acelasi nivel cu oamenii cu care vorbesti. Stiu ca ma simt parte din echipa acolo unde e nevoie de mine. Cum stiu asta? Am ceva de zis, e relevant si oamenii din jurul meu stiu asta si ma intreaba. E minunat si le datorez si eu asta, la randul meu.
2. Pentru ca asta te pune pe harta celor care cauta raspunsuri. Oamenii care le stiu pe toate nu exista. Sunt o utopie pentru ei insisi. Pentru ceilalti insa, sunt doar limitati si opaci.
3. Pentru ca instinctul de a intreba cand nu stii e mai sanatos pentru igiena ta intelectuala decat toata povestea care se naste din ascunderea faptului ca nu stii: transpiratie rece pe sira spinarii, compunerea unui poker-face (reusit sau nu), incercarea (iarasi, reusita sau nu) de a gasi raspunsurile sau de a te comporta ca si cand stii despre ce e vorba, etc. O fac multi. Cei mai multi nu o fac bine. Si la un moment dat, esafodajul asta de paie uscate cedeaza cu zgomot (in piata).
4. Pentru ca oamenii care stiu sa spuna ca nu stiu iar apoi cauta raspunsul au marele dar de a CAUTA. Si-l dezvolta, si-l cultiva, in cele din urma, si-l perfectioneaza. Include mai multe tool-uri decat motoarele de cautare de pe net. Include chestii scandaloase ca deschiderea unei carti (reale, ca sa fie mai scandalos), sau chiar a unui dictionar adevarat, cu coperti cartonate (oroare…).
5. Pentru ca oamenii care CAUTA raspunsurile se deosebesc de ceilalti macar prin lipsa burtii de bere dezvoltata pe canapea, lancezind la televizor – de unde primesc de cele mai multe ori informatii pe care nu le-au cerut. Si poate ca nici nu au nevoie de multe dintre ele. Se mai deosebesc si prin licarul curios din ochi care face mai mult decat un lifting cand e vorba de forever-young-erism.
6. Pentru ca nu suntem niste vase tip borcan, cu filet si cu capac (mai mult sau mai putin pline), ci niste vase comunicante, care functioneaza pe principiul asta minunat. Dar daca nu ai taria sa spui ca nu stii, ti-ai pus singur dopuri (in urechi) si capac (pur si simplu).