Bucharest in Wonderland

Ca multora, imi place “Alice in Tara Minunilor”. In particular, imi place interpretarea din outdoor a promovarii filmului, o ecranizare in 3D a cartii cu acelasi titlu.

Intr-un oras ca Bucurestiul, bantuit de criza, cu panouri triste si goale, prin care sufla vantul (si postura lor nuda, de-atata amar de vreme, ma face sa cred ca nu e vantul schimbarii), au aparut Alice, Regina cu buze inimoase si Palarierul nebun, care, stim cu totii, e de fapt doar un baiat cu istetime peste medie.

Culori minunate, selectie de typeface care ne ghideaza pe toti spre evadare, priviri magnetice, personaje care spun o poveste prin simpla lor aparitie.

Avem, doamnelor si domnilor, un regal pentru retine, care vine la momentul potrivit dupa mozoliciul gri de peste iarna.

“Invadatorii” lui Lewis Carroll, care au pus stapanire pe oras si pe cristalinul nostru, isi vor face treaba la capitolul vanzari de bilete la cinema, n-am nici o indoiala.

Dincolo de vanzari si awareness, invadatorii acestia– si inteleapta decizie de a-i lasa liberi prin sectoarele capitalei – mai fac un lucru extraordinar: un lobby eficient pentru chipul in care outdoor-ul poate fi folosit cu putin curaj, putina imaginatie, multa informatie vizuala si text minimal.

Prezenta billboard-urilor de poveste e terapeutica in toate sensurile – pentru cetateanul coplesit de datorii la banci, pentru somer si pentru antreprenorul cu garda la usa, pentru parintii-copii si pentru copii lor care vor deveni parinti, ca sa spuna povestea mai departe.

Efectul lor e terapeutic si pentru clientii speriati sa mai ia decizii curajoase, si pentru creativii pe care daca ii cauti, ii gasesti cu greu, undeva, departe, refugiati ca Robinson Crusoe pe insula lui Lurzer’s Archive.

“Care-i treaba cu cartile, daca n-au imagini sau macar dialoguri?”, se intreba pe buna dreptate Alice in propria ei poveste. Si eu imi permit o parafraza. “Care-I treaba cu outdoor-ul, daca n-are parte de un vizual memorabil si daca nu genereaza macar ceva conversatie?”

E foarte greu – daca nu imposibil – sa gasesti scuze unei comunitati care desi traieste din si cu imaginea generatoare de dialog public, lasa totusi de izbeliste, vreme de un an si mai bine, aproape toate panourile si aproape toate spatiile pretabile la conversatie pe care orasul acesta le are de oferit.

La Cannes Lions, in categoria de profil, se rasfata tehnologii care aduc interactivitatea tipica Internetului in media de tip out-of-home. Un regal si o fuziune inteligenta intre outdoor, comunicare pe mobil si mai apoi pe Internet.

Tot acolo, poti vedea si lucrari exceptionale care demonstreaza ca inteligent folosit, outdoor-ul traditional ramane o poveste extrem de eficienta.

Pregatiti-va pentru un exemplu spulberator: Trillion Dollar billboard. Si pentru ca editorialul meu e on line, iata si exemplificarea video: http://www.youtube.com/watch?v=dtY5Cy6rF8c&NR=1

Pe scurt, in Africa de Sud -2009 – creativii lui John Hunt folosesc bancnote pe care inflatia le-a facut inutile, pentru a face pe outdoor o declaratie in favoarea unei publicatii – The Zimbabwean, condamnata de regimul dictatorial al lui Mugabe la o iminenta disparitie.

Adevarul despre siluirea economiei tarii vecine (Zimbabwe) a fost “printat” in Africa de Sud pe banii care, dincolo de granite, n-ar fi putut sa cumpere nici spatiu media, nici necesarele materiale pentru a-l umple.

Milioanele de bilete cu falsa valoare au devenit in egala masura mediu si mesaj. Dupa ce primele billboard-uri din bancnote lipite intre ele au fost dezvelite ochiului public, au urmat fotografiile. Apoi expunerea lor in online si offline. MMS-uri, bloguri, articole.

O poveste din Africa cea indepartata a fost spusa lumii, in doar cateva saptamani, intr-o campanie cu buget de pana in 5000 de euro.

Publicatia The Zimbabwean a vazut crescand tulburator numarul de cititori – de la cateva sute la peste milion, business-ul publisherului independent a fost salvat, iar agentia, pentru aceasta campanie REALA si cu BUGET foarte MODEST, a primit Grand Prix la Cannes si in categoria outdoor si in categoria Titanium.

Retoric: Daca asa ceva a fost posibil in AFRICA, ce-i lipseste ROMANIEI pentru a fi tara cu reflexe si mentalitati europene in care ne place sa credem cu totii ca locuim?

Epilog

In lumina acestui exemplu tulburator prin simplitate, inteligenta si eficienta, nu-mi susurati, va rog, inca o data, cantecelul outdoor-ului “care nu e auditat, deci n-avem de unde sa stim cat e de eficient”, pentru ca e un falset.

Cu gandul la terapeutica poveste a promovarii lui “Alice in Wonderland”, am facut un experiment personal, urmarind reactia cetatenilor aflati la stop, in masini sau pe trecerea de pietoni, in primele zile ale “Palarierului” evadat din contemporana traducere vizuala a cartii. Si oamenilor li se insenina privirea sau le ramanea minute bune asezata pe billboard-uri. Altii zambeau si altii studiau culori, posturi si machiaj, purtate de personaj.

Chiar da. Este reactia pe care si-o doreste orice client atunci cand marca lui vorbeste public si pentru asta nu are nevoie de nici un excel. E acel raspuns care face apel la inteligenta emotionala. E confirmarea proaspata ca povestea ta, a brandului tau, tocmai a fost bine poftita, bine gazduita pe cortextul fiecarui cetatean.

Si acesta e – iluminator – chiar singurul raspuns care conteaza. Ceea ce va doresc – intr-un spirit tonic – sa gasiti si voi.

Al vostru,

Geography