We, the management

Articolul de fata porneste de la mai multe intamplari / remarci amuzante pe care le-am retinut in ultimii ani si care au de-a face cu modul in care lumea vede comunicarea oficiala.

Prima vine de la o conferinta a Olimpiadelor Comunicarii – acolo, un student din sala i-a replicat unui om de PR intern care se vaita de dificultatile implicarii managementului in comunicare interna si externa “daca CEO-ul e asa de slab la comunicare, de ce nu-i luati locul?”.

A doua vine de la o conferinta ce aduna bloggeri si oameni de PR – acolo, un blogger lega succesul unui blog de CEO de capacitatea CEO-ului de a da in exclusivitate stiri despre companie pe blogul sau.

A treia vine de la o intalnire a lui Jack Welch cu manageri din Romania–acolo, cineva l-a intrebat pe Jack ce grad de libertate mai are in ziua de azi un CEO cand functia sa se institutionalizeaza. Iar Jack i-a raspuns: crezi ca Steve Ballmer isi pune aceasta problema? Crezi ca Bill Gates si-a pus aceasta problema?

Sincer, cred ca nici Jack nu si-a pus aceasta problema si niciun lider autentic nu se preocupa sa-si deseneze jiltul sau colivia de aur atunci cand ajunge sa conduca o organizatie. Dar cred ca orice manager si orice lider intelege ca, a sta in fruntea unor oameni implica o suma de responsabilitati, care influenteaza modul in care te porti si modul in care vorbesti. In ultimele luni mai mult decat anul trecut, spre exemplu.

Cand iei o decizie, propriul tau interes nu mai e pe primul loc. “What’s in it for me”, celebra intrebare din comunicarea interna nu mai e pe lista cand comunici ca si manager. Cand vorbesti in public, chiar si pe blog, esti constient ca implici prin discursul tau si compania pe care o conduci. Ca vorbesti (si) in numele ei. Si asta schimba regulile jocului.

Succesul tau ca si manager e influentat enorm de modul in care esti capabil sa comunici – dar nu asta e singura masura a lui. De aceea, oamenii de PR rareori inlocuiesc si rareori isi propun sa inlocuiasca managerii. Tot timpul, insa, isi propun sa-i ajute sa inteleaga, sa-si asume si sa-si implineasca responsabilitatile de comunicare cat de bine se poate. Pentru ca, fie vorba intre noi, nu te prea nasti cu o abilitate naturala sa vorbesti pe limba unei organizatii si sa faci fata unei conferinte de presa. Daca ne uitam la Casa Alba, pana si cei mai buni au nevoie de prompter!

Ajungand in blogosfera, stii, din pacate, ca lider al unei organizatii, ca inainte de a te bucura de numarul tau de click-uri zilnice pe blog trebuie sa-ti informezi “in exclusivitate” actionarii, bancherii, principalii clienti, ma rog segmentele acelea de public invizibile cantitativ, dar al naibii de influente pentru rezultatele financiare ale companiei – pe scurt, pentru viata ei. Si ca niciunul dintre aceste segmente n-ar aprecia sa vada ca exclusivitatile tale apar pe blog inainte sa fie comunicate, conform legii, la bursa, in AGA si asa mai departe.

Evident, pe de alta parte, ca nu esti o institutie! Esti un om care reprezinta o institutie. Un personaj cu niste responsabilitati in plus si, probabil, cu mai putine ore de somn linistit pe noapte. Dar nimic nu te impiedica sa ramai un personaj, sa ramai o personalitate. Dimpotriva, asta te ajuta.

Fie ca te nasti angajat, fie ca te nasti lider, tot ai nevoie de sprijin si de acomodare cand ajungi sa spui, in fruntea unei organizatii “we, the management”; cand ajungi sa gandesti la plural nu pentru ca esti un fraier infatuat, ci pentru ca efectele actiunilor tale nu se mai rasfrang doar asupra ta, ci si asupra celor care te urmeaza. De asta cred ca, la acest nivel, va fi intotdeauna nevoie de PR si ca, de fapt, la acest nivel suntem cel mai bine capabili sa fim de folos daca stim meserie.