Cate capre mai trebuie sa le moara vecinilor?

Asta primavara, intr-una dintre primele dezbateri despre criza si despre leadership ale industriei noastre, audienta, formata intr-o pondere poate prea mare din juniori, apostrofa grupul de speakeri pentru ca se limitau sa se refere doar la modele.

Oamenii din sala isi doreau sa stie ce se va intampla cu cei 95%, care priveau criza ca o catastrofa naturala de la care cineva trebuie sa-i salveze, si nu cu cei 5% care alegeau sa nu astepte, ci sa puna mana sa faca ceva.

Unul dintre produsele secundare ale crizei, care ne delecteaza ca romani de vreo 10 luni prin toate buletinele de stiri e molima care-a lovit caprele vecinilor.

Nimic nu ne incanta mai mult decat sa vedem cum mor pe capete, in timp ce putem rasufla usurati ca ograda noastra e oricum goala sau ca, la cat de bolnave si amarate sunt caprele noastre, moartea ar fi o solutie benefica pentru ele.

Nu mai devreme de aseara imi povestea unul dintre managerii si liderii cu care am bucuria sa lucrez, cat de surprins a fost sa remarce, intr-o discutie de business la un nivel foarte inalt, cum se lasa linistea in momentul in care spui ca tie nu-ti merge chiar asa de rau.

Doamne fereste sa spui ca-ti merge bine! Doamne fereste sa le recomanzi si altora din masurile pe care le-ai luat tu si care au dat deja rezultate.

Discutia la moda vine ca turnat pe fatalismul nostru nativ si ne incurajeaza lenea care, draga de ea, abia se instalase confortabil in ultimii doi-trei ani.

Ne aduce inapoi la perioada in care guvernul trebuia sa le stie si sa le faca pe toate si constatam ca tot ce ne dorim e, vorba celor de la Divertis de pe vremea cand inca nu aveau Mall, “sa ni se spuna, sa ni se dea, sa ni se spuna ca ni se da”.

Ne laudam, pe buna dreptate, ca in ultimii 20 de ani, date fiind toate cele prin cate am trecut, am invatat mai mult decat ar fi putut invata profesionistii din tarile mature in trei generatii. Si din lectiile acestor 20 de ani ce alegem?

Fie ca ne convine sau nu, fie ca am obosit sau nu, anul acesta nu e an de relache si nici de contemplari meditative ale unui viitor pe care inca putem sa-l determinam si sa-l influentam prin ceea ce facem in fiecare zi.

Caprele moarte ale vecinilor sunt, poate, alinare pentru invidia care ne-a bantuit multi ani, dar daca le tot numaram pe acelea si n-avem grija de ale noastre cu ce suntem mai breji?

Poate ca nu mai mult de 5% dintre manageri si lideri au inteles ce trebuie sa faca acum. Cu ajutorul presei, ma bucur intrucatva ca e si responsabilitatea noastra ca oameni de PR sa spunem celorlalti 95% cum reusesc cei 5% sa se descurce.

Asta pana nu ajung caprele o specie pe cale de disparitie.