Apologia criticii

Ma numar printre milioanele de utilizatori de facebook. Nu pentru ca e cool, desi asta m-a atras la inceput, nu pentru ca mi-ar lipsi prietenii, desi asa mi-am regasit o multime de fosti si foste, nu pentru ca toata lumea de PR recomanda retele sociale, nu pentru ca poti sa-ti faci propria ta campanie, fara sa mai depinzi de dorinta si putinta cuiva de a scrie un articol care sa poata fi citit, ci pur si simplu pentru ca am vrut sa vad ce este facebook.

Mi-am facut deci pagina pe facebook acum aproape un an si intre timp de acolo mi-au venit nu doar o multime de idei de business, ci si tema unei cercetari despre noul model de leadership, dar asta e deja alta poveste. Zilele acestea mi-a atrat atentia o campanie initiata de cineva pe facebook, care se numeste „a day without facebook”.

Acum, sa fim seriosi, nu am dezvoltat inca dependenta, deci pot trai mai mult de o zi fara sa intru pe pagina mea si a prietenilor mei. M-au intrigat insa doua lucruri. Primul – o campanie anti-facebook derulata pe facebook. Al doilea – motivul campaniei  – se zvoneste ca in urma vanzarii retelei sociale, accesul la serviciile sale se va face contra unei taxe, lucru cu care utilizatorii nu sunt absolut deloc de acord.

Acum 10 ani, cand eu mi-am inceput cariera in meseria asta, o astfel de campanie ar fi fost imposibila. De fapt, facebook insusi ar fi fost imposibil de conceput. Este ca si cum un consumator de bere, de exemplu, s-ar fi apucat sa scrie pe eticheta produsului favorit ca il condamna pentru ca acum, iata, trebuie sa plateasca niste bani pentru a obtine un pahar de bere si s-ar apuca sa ii invite si pe prietenii sai sa faca la fel.

Oricum ai dezlega misterul acestei campanii, mi se pare un demers de PR stralucit. Daca este o campanie „supravegheata discret” de faceboook, atunci nu pot decat sa ma declar fericita ca am apucat sa vad un astfel de exemplu de PR atat de subtil, care nu face decat sa spuna doua vorbe despre valorile unui brand – libertate, creativitate, interactiune, viralitate.

Daca este o campanie spontana a unor utilizatori, atunci iarasi ma declar fericita – cine ar fi spus ca, la un moment dat, critica va aduce unui brand mai multa valoare decat lauda? Ca facebook e un brand iubit de multi pamanteni nu mai e pentru nimeni o noutate. Si nici faptul ca incurajeaza libertatea de opinie intr-atat de mult incat mai toate ziarele cunoscute de la noi au deja o pagina acolo si o modalitate de a construi comunitati de cititori.

Felul in care se pune problema in aceasta campanie ma face sa admir facebook poate mai mult decat pana acum. Acestea fiind spuse, inchei apologia criticii prin convingerea ca aceasta campanie de PR nu a fost gandita de un om de PR.

Daca ar fi fost asa, nu ar fi ajuns la noi, ar fi murit in fasa, intre doua comunicate de presa si trei interviuri pe care nu le citeste nimeni. Asa, insa, mai pot spera ca pana ma pensionez din meseria asta, voi ajunge sa vad primul brief de PR in care mi se cere sa stimulez inteligent critica.