Intr-un interviu acordat Strategic.ro, Andreea Rosca, Publisher al saptamanalului Money Express, vorbeste despre recent lansata campanie de imagine a revistei si schimbarile care au intervenit in ultimul an in industria locala de media.
Strategic: De ce ati considerat necesara lansarea unei campanii de imagine pentru Money Express?
Andreea Rosca: Revista a intrat intr-o noua etapa, o data cu restructurarea operatiunilor de print din grupul Realitatea-Catavencu. Era normal sa comunicam. E un moment bun pentru a vorbi despre conceptul si valorile revistei.
Strategic: Ati declarat ca doriti sa schimbati perceptia conform careia Money Express este o revista de business exclusivista. Ce anume credeti ca a determinat perceptia de exclusivism?
Andreea Rosca: La modul general, revistele de business sunt percepute ca fiind publicatii pentru un public specializat. Acest lucru nu e recent, la Capital am luptat ani la rand cu aceasta idee. Economia nu este doar pentru cunoscatori. In al doilea rand, este o limitare care vine dinspre piata, din sistemul de distributie. Fiind publicatii nisate, publicatiile de business sunt obligate sa fie eficiente in distributie si nu pot avea o prezenta la fiecare chiosc de presa. Ne indreptam catre acele locuri in care publicul nostru se afla.
Strategic: Cum doriti sa fiti perceputi de acum inainte?
Andreea Rosca: Money Express e o revista de business scrisa intr-un limbaj accesibil, inteligibil, curat si interesant. Money Express vorbeste despre oameni si despre povestile pe care se cladesc cifrele. Are una dintre cele mai bine scrise sectiuni de arta si cultura si trateaza pe larg subiectele din regiunea Europei Centrale si de Est. E un produs pentru o generatie tanara si fara idei preconcepute.
Strategic: Care este principala noutate cu care vine Money Express odata cu noua campanie de imagine?
Andreea Rosca: Incepand din luna februarie, Money Express publica, in ultima marti a fiecarei luni, o sectiune speciala dedicata antreprenoriatului. Credem foarte mult in aceasta categorie de oameni. Sectiunea este mai mult decat o colectie de povesti de succes, este un ghid despre gandirea antreprenoriala, o lectura utila pentru cei care deja au pornit pe acest drum sau vor sa inceapa o afacere pe cont propriu. Avem o serie de business guru internationali pe lista autorilor care vor semna in Antreprenor: Philip Kotler, parintele marketingului, Warren Bennis, unul dintre cei mai importanti experti globali in leadership, Rosabeth Moss Kanter, expert in strategie, inovatie si managementul schimbarii sau Michael Porter, considerat fondatorul strategiei competitive moderne.
Strategic: Noua campanie presupune si schimbari din punct de vedere al continutului editorial, al formei grafice sau al echipei redactionale?
Andreea Rosca: Nu, cu exceptia sectiunii Antreprenor.
Strategic: Ce modificari au intervenit de la inceputul anului in privinta distributiei?
Andreea Rosca: Asa cum aminteam, ne concentram pe ceea ce se numeste “retea moderna”: punctele de difuzare din galeriile comerciale, din hoteluri, reteaua de mari magazine, Diverta si benzinarii.
Strategic: Ce inseamna pentru Money Express schimbarea echipei de management? Care credeti ca va fi cea mai mare provocare din acest punct de vedere?
Andreea Rosca: De fapt, echipa de management nu s-a schimbat. S-a schimbat proprietarul. Mona Dirtu este in continuare redactor-sef, iar eu sunt in continuare publisher.
Strategic: Cum comentati toate transformarile prin care trece presa acum, in special cea scrisa?
Andreea Rosca: Nu e un fenomen romanesc. In lumea larga au disparut, s-au vandut sau sunt in mari dificultati financiare produse care reprezinta simboluri ale industriei de ziare. Vor fi mult mai putine ziare si mai putine publicatii tiparite, in general. Piata de media din Romania a avut dezavantajul de a nu fi ajuns la maturitate si eficienta cand aceasta criza a lovit in plin. De aceea, la noi, scaderea incasarilor a fost mai accentuata si ne-am adaptat mult mai greu. Dar cuvantul tiparit va continua sa existe.
Strategic: Ce credeti ca trebuie sa faca printul ca sa supravietuiasca?
Andreea Rosca: Sa-si inteleaga clientii. Sa isi puna, din nou, problema valorii adaugate a produsului pentru client. Sa se reintoarca la valorile de baza. Sa invete. Sa inoveze. Nu in ultimul rand, sa reinventeze motivele pentru care clientii trebuie sa plateasca pentru print mai mult de cateva sute de lei pe un ad. Sa foloseasca mediul virtual.
Strategic: Avem in continuare nevoie de print?
Andreea Rosca: Da. Unele lucruri pur si simplu nu functioneaza la fel in online sau pe TV.
Crowdsourcingul presupune externalizarea unui serviciu, nu catre un contractor sau un colaborator, ci catre un grup de specialisti sau o comunitate, sub forma unei competitii.
Desi initial ne-am propus sa povestim primele 24 de ore ale Festivalului Eurobest, credeti-ma, urmatoarele 24 sunt mult mai interesante …
Obsesia nationala a romanilor, brandingul de tara, revine mai abitir ca oricand in atentie. De data aceasta, de la o voce pe care o asculta toata lumea cu sufletul la gura: Mugur Isarescu. Si nu vorbim aici doar de lumea din Romania.
Intr-un interviu acordat Strategic.ro, Smaranda Gabrielescu, Account Director la Publicis Events, agentia care an de an organizeaza Premiile TVmania, povesteste despre provocarile organizarii unui astfel de eveniment si experienta acumulata in toti acesti ani.
ROM, batonul de ciocolata cu o vechime de 46 de ani pe piata din Romania, a fost relansat cu un nou slogan: “The taste of coolness!” si o campanie de comunicare integrata care imprumuta din valorile “Visului american”. La 1 octombrie a fost anuntata si lansarea unui nou ambalaj ce presupunea inlocuirea drapelului cu steagul american.