Stress is money

Printre proverbele industriei noastre de comunicare se numara si celebrul „PR-ul incepe de acasa”. Fiind intr-o anumita masura inrudit cu PR-ul, si CSR-ul incepe si el in primul rând „de acasa”. Lucru confirmat si de faptul ca cele mai multe initiative de CSR vizeaza comunitatile locale unde activeaza companiile respective. Actuala perioada de criza va scoate la lumina diferenta dintre ceea ce diversi autori numesc „compliance CSR” si „conviction CSR”.

Adica dintre actiunile de CSR care sunt facute din convingere si cele facute datorita presiunii simbolice a societatii, mediului de business, planului de marketing sau pur si simplu „modei”. Pana la urma, atat „spirala tacerii”, cat si „spirala vorbariei” apasa companiile pe rând sau in acelasi timp.

Eu va propun sa va ganditi la o alta (viitoare) vorba de duh: CSR-ul incepe de la sanatate. Doar daca compania este sanatoasa poate sa dedice din surplusul ei catre comunitatea in care isi desfasoara activitatea. Iar sanatatea ei economica depinde major de sanatatea fizica si psihica a angajatilor ei. Mai ales in industrii precum a noastra, in care oamenii si expertiza lor reprezinta cea mai importanta si costisitoare resursa.

Cei implicati in managementul unei agentii de publicitate stiu dureros de bine cât % din cheltuielile fixe sunt determinate de resursele umane. Nu degeaba aceste industrii sunt numite in literatura de specialitate „intensiv cognitive”. Adica in care se munceste intens cu mintea. Ceea ce determina in mod direct niveluri ridicate de stress.

Care este cel mai important factor din mediul de munca care influenteaza negativ si direct starea de sanatate a angajatilor. Iar aceasta se cuantifica direct in bani. Cu plus sau cu minus. Iar minusurile pot atinge valori surprinzator de mari. Toate aceste sunt insa inainte sau dincolo de responsabilitatea pe care compania ar trebui sa o aiba in primul rând fata de proprii angajati, si doar apoi fata de comunitate in ansamblul ei.

Pana la urma, in societatea informationala dependenta de know how in care traim in prezent, resursa umana este prima si cea mai valoroasa resursa pe care o companie o exploateaza. Sa ne punem doar cateva minute in papucii incinsi ai acelor „greedy bastards” care sunt managerii companiilor. Si sa privim prin pupilele dilatate de responsabilitate de ce investitia in starea de sanatate psihica a angajatilor ii ajuta sa economiseasca (tot este vremea trista a lui „cut costs”), sau chiar sa produca mai multi bani.

Sa luam un caz real. Se da o organizatie din industria de marcom cu 106 angajati. In momentul primei masurari aceasta avea o medie de 6,4 zile „libere pe caz de boala”/angajat, la un cost mediu de 71 EUR/angajat.

Asta inseamna 454,4 EUR/angajat/an si un total de 48.000 EUR/companie/an. Indicele de atasament emotional fata de companie era de 55%, cel de organisational citizenship de 62%, iar cel de satisfactie generala cu organizatia de 81%. Indicele de fluctuatie de personal era de 19%.

Dupa implementarea demersului de Organisational Wellbeing Assesment fluctuatia de personal a scazut de la 19% la 7%, in timp ce indicele de atasament emotional fata de companie a crescut de la 55% la 71%, cel de organisational citizenship de la 62% la 73%, iar cel de satisfactie generala cu organizatia de la 81% la 87%. Dar cel mai important lucru este ca organizatia a ajuns la o medie de 3,8 zile de absenta motivata medical.

Adica o economie de 19.600 EUR. La care s-au adaugat 41.800 EUR prin cresterea productivitatii/angajat prin marirea pragului de la care incarcarea cu sarcini determina stres contra-productiv. inchei cu o concluzie plina de responsabilitate corporatista: „Stress is money”. In sau out of the pocket.