Murakami – acest intrigant

Arta lui Murakami are indelung de-a face cu desenul portretului implicit pentru o Japonie mai intai devastata de bomba atomica si mai apoi pentru o Japonie care si-a regasit drumul, masculinitatea, vocea si care se bucura de o lectura personala a modernitatii. Drumul de la emoticoanele hlizite, cu boneta de margareta, care au devenit emblematice pentru Murakami, pana la intentia din spatele vizualului vesel, aproape tembel, e pur si simplu fabulos.

Sub pojghita tonica, la care vibreaza “copilul de 4 ani din fiecare” (vorba unui critic american, editorialist la New York Magazine), lucrarile lui Murakami au destul angst, cat sa emotioneze toata panoplia filosofiei germane. Cand isi comenteaza “smiling faces” cu boneta de margareta, Murakami nu vorbeste despre civilizatia yahoo messenger, ci despre faptul ca traim vremuri crancene. Zambetul e o forma de rezistenta spune el intr-un interviu. In altul te lamureste ca e forma demna in care iti poti incheia socotelile cu lumea. Ha!

Cand isi comenteaza sculptura “My Lonesome cowboy”, care infatiseaza un personaj cu alura de adolescent-razboinic-stelar invartind deasupra capului cu freza sculpturala un lasou din propria sperma, Murakami nu vorbeste despre sexualitatea puberilor asiatici, nici despre fetis. Vorbeste inainte de orice, despre o Japonie care, prin pierderea razboiului, si-a pierdut virilitatea.

In mai putin de 20 de ani, Takashi Murakami a devenit, dintr-un absolvent cu doctorat al facultatii de arta din Tokyo, o uriasa masina care produce arta mass-market, cu distributie planetara. Cat e “mana” destinului, a agentilor care s-au ocupat de personal branding-ul personajului (si in sensul asta ma intreb ce-ar putea face pentru un Matei Apostolescu un agent ca Daniel Rappaport) , cat e “investitia” unor personaje din categoria unui Charles Saatchi, cat e mecanica unor muzee celebre de a-si asigura ratia de publicity conteaza mai putin.

Ce e cel mai important e chipul in care, cu acea modestie atat de frumos regasibila de-a lungul si de-a latul Asiei, personajul acesta intrigant reuseste sa comunice cu fiecare – de la copilul de 4 ani, la fashionistele americane, de la observatorul antropolog, la adolescentii innebuniti dupa otaku, de la pretiosul documentat la incultul inocent, de la un Marc Jacobs, la o Kirsten Dunst.

Who the f* is Takashi Murakami ? Pasionat in anii 80 de influenta vestica in stilistica artei japoneze traditionale, Murakami e rapid magnetizat de miscarea artelor vizuale contemporane. Devine un promotor al stilului poku (pop+otaku), pentru ca mai apoi sa lanseze superflat – o miscare care celebreaza stilul 2 D in care functioneaza imageria anime sau manga. Isi deschide un studio in New York si incepe sa lucreze cu artisti contemporani japonezi in evolutie rapida. KaiKai Kiki reprezinta nu doar doua personaje iconice create de Murakami, ci si compania (lansata in 2001) prin care a dezvoltat un sistem functional pentru realizarea lucrarilor si relationarea cu cele mai reputate muzee ale lumii, dar si o industrie remunerata gras.

Folosind drept spatiu media obiecte ultra-comune (brelocul, calendarul ) ce permit ideilor lui sa vorbeasca lumii, Murakami a facut din KaiKai Kiki o platforma in care arta lui, dar si altor creatori emergenti japonezi, sa stea confortabil sub acelasi acoperis cu resursele generoase.

Parteneriatul cu Marc Jacobs a adus un suflu nou marcii Louis Vuitton, adaugand la glamul si asezarea marcii un twist de umor, de contemporan si de ironie la adresa industriei de falsuri. Cele mai bine vandute si in egala masura cele mai copiate genti Vuitton ale tuturor timpurilor dateaza din epoca acestui parteneriat celebrat, cum altfel, decat prin lansarea primei colectii prin expunerea ei (cu vanzare) in spatiul unui muzeu de arta contemporana.