Cu riscul de a ma suprapune consistent peste gandurile scrise ale colegilor mei de pixeli si biti, am sa vorbesc despre ultima “furtunica” in micul nostrum pahar cu apa comunicationala: brandul turistic de tara.
In primul rand o precizare conceptuala: „Care’i problema?”.
Dupa stiinta mea limitata de gradul redus de acces la informatii guvernamentale confidentiale (am doar Top Secret clearance) in acest moment pe teritoriul branding de tara se suprapun “constructiv” trei teme:
(1) initiativa tampa a ministerului de a face niste mini campanii pentru sezoanele importante de turism (Paste, 1 Mai etc.);
(2) brandul turistic de tara (amestec intre brandul de tara si brandul turistic) si
(3) brandul de tara sau Branding Romania (ultimele campanii au fost cele facute de guvern in Spania si Italia pentru a spala culoarea inunecata de pe imaginea conationalilor nostri si „Fabulospiritul” ministerului de externe).
Cea de-a treia este in acest moment in somn criogenic in asteptarea unor vremuri mai bune si unor capitani de nava stelara mai inteligenti. De aceea este prea devreme sa putem vorbi in cunostinta de cauza. Sau suntem prea jos in lantul trofic al branding-ului.
Cea de-a doua (brandul turistic de tara) este in etapa selectiei de oferte. Ovulul Ministerului Turismului alege zilele acestea spermatozoidul consortiului straino-roman cel mai agil, mai viril si mai bine adaptat mediului alcalin din ovarul autohton, in speranta ca se va transforma in mandrul copilas Fat Turistic a lu’ Eleana Cosanzeana.
Aici organizatiile profesionale ale industriei (IAA, UAPR si APPR) au nasit caietul de sarcini. Atat cat au putut si au avut loc real de input constructiv si profesional.
Prima m-a bagat cel mai tare in ceata turistica din care nu am stiut ce sa mai aleg. In general cu tot ce au facut, dar cu deosebire printr-un mare Imn de 1 Mai Lasa-ne in Pace. Aflat ca tot turistul la munte pentru a sarbatori prin chiul ziua internationala a muncii am fost izbit frontal de imnul campaniei “The land of choice”.
As fi vrut sa spun ca este horror (dar ne-ar fi dus cu gandul la Dracula). As fi vrut sa spun ca nu este aliniat cu pozitionarea (dar asta ar fi presupus o pozitionare). As fi vrut sa strig revoltat ca este o prostie si sa am un argument structurat pentru asta.
Singura reactie pe care mi-a trezit-o a fost insa una de plictiseala si abandon mioritic metafizic in fata implacabilitatii unui destin mai mare decat cusma pe care tocmai ne-am furat-o. O lalaiala trista si placida de o(v)ine care si-au prezentat cu jena in fata clasei tema pentru care au fost platiti.
Citeam de la distanta in vocile cantautorilor rusine si plictis, iar pe fetele audientilor uimire tampa: “ce draq e si cu prostia asta?!?”
Cred ca din prostie si incompetenta acest imn a reusit sa ne reprezinte cu adevarat turismul (amorf, fara identitate, plictisitor si fara continut real). Asa cum este de altfel rostul oricarui imn, care trebuie sa creeze identitate, sa adune cu mandrie un grup de oameni in jurul unei idei si sa ii faca sa actioneze.
Bine ca nu au facut si un steag turistic, ca cam ii stiam de pe acum atat culoarea, cat si ce vom face pe el. Pe mine imnul m-a convins. Sa imi fac vacantele in alte tari. Macar acolo pot sa spun cu mandrie ca sunt din Africa de Sud.
Imi exprim din nou speranta disperata ca ideea a fost a unor oameni din minister (din info pe care le am pana in acest moment asa stau lucrurile) si nu a unor creativi..macar primii si-au bifat cu brio sarcina de a urca ministresa pe calul celui mai important indicator de performanta al unui politician autohton: “audienta”. La o TV.
Crowdsourcingul presupune externalizarea unui serviciu, nu catre un contractor sau un colaborator, ci catre un grup de specialisti sau o comunitate, sub forma unei competitii.
Desi initial ne-am propus sa povestim primele 24 de ore ale Festivalului Eurobest, credeti-ma, urmatoarele 24 sunt mult mai interesante …
Obsesia nationala a romanilor, brandingul de tara, revine mai abitir ca oricand in atentie. De data aceasta, de la o voce pe care o asculta toata lumea cu sufletul la gura: Mugur Isarescu. Si nu vorbim aici doar de lumea din Romania.
Intr-un interviu acordat Strategic.ro, Smaranda Gabrielescu, Account Director la Publicis Events, agentia care an de an organizeaza Premiile TVmania, povesteste despre provocarile organizarii unui astfel de eveniment si experienta acumulata in toti acesti ani.
ROM, batonul de ciocolata cu o vechime de 46 de ani pe piata din Romania, a fost relansat cu un nou slogan: “The taste of coolness!” si o campanie de comunicare integrata care imprumuta din valorile “Visului american”. La 1 octombrie a fost anuntata si lansarea unui nou ambalaj ce presupunea inlocuirea drapelului cu steagul american.
siginutz
05.05.2009 13:18
Eşti foarte îngăduitor, în mediul alcalin se poate aciui oricine, vrei să spui mediu acid