Brandul Romania

M-am nascut in Comanesti, un orasel moldovean bine infipt in Carpatii Orientali. Nimic mai frumos. Incerc sa fac o regresie temporala si sa ma retraiesc copil.

Ce insemna Romania pentru mine?

Un univers concentrationar? Nici pe departe. Paradoxal, la varsta copilariei insemna libertate. Libertatea copilariei si puternica simbioza cu natura din jur era absolut extraordinara; nu puteam defini unde incep eu si unde ma termin.

Pentru a te putea defini ai nevoie de raport.

Cred ca primul raport l-am avut in 1973, la varsta de 7 ani cand a murit unul dintre bunici; a fost preot si a construit 2 biserici intr-o perioada in care acestea din urma se daramau. Avea 63 de ani si tot ce auzeam in jurul meu era ca a murit tanar desi mie mi se parea foarte batran. Cu aceasta dilema in cap m-am dus la mama si am intrebat-o sa ma lamuresc. Mi-a spus ca bunicul a murit de ‘inima rea’; fiind preot si construind biserici impotriva sistemului din Romania acelor ani , cei 4 copii au fost dati afara in mod constant din toate scolile. Atunci m-am intalnit prima oara cu inima si cu Romania.

Al doilea raport l-am avut undeva prin 1976 cand am mers cu clasa la Mausoleul de la Marasesti; am calarit cu mandrie tunurile vechi ce inconjurau mausoleul si am fost uimit ca Ecaterina Teodoroiu a existat intr-adevar si ca a murit pentru Romania.

Apoi in 1976 am aflat ca lumea e mai mare decat credeam si asa mare cum era, putea incape in mica Romanie: Nadia Comaneci, o fetita palida din Onesti, ostenita de atata munca a platit cu copilaria proprie o efemera iesire a Romaniei in istorie. Eram mandru ca sunt roman, dar nu aveam cui sa-i spun.

Ulterior , la casa pionierului din Comanesti (de altfel unul din fostele palate ale lui Dimitrie Ghica –roman in primul rand si in al doilea rand unul din primii si cei mai mari exploratori ai bazinului Congo si ai zonei nord-arctice), incarcat cu ‘mandrie tutelara’ si cu harnasamentul de pionier de frunte, intalneam plin de emotie o delegatie de pionieri din Republica Democrata Germana. Toti blonzi, cu ochi albastri, plete in vant si imbracati in ‘BLUGI’.

Pentru mine era ca o intalnire de gradul 3. Pur si simplu eram cotropit de admiratie fata de ceea ce parea un mesager a ‘promise land’. Critica ratiunii pure se revolta virulent in mine si-mi spunea ca intr-o zi o sa am si eu plete si blugi. Incepea sa nu-mi mai placa Romania; parintii mei deveneau falnici epigoni ai bunicilor.

Apoi am oscilat laolalta cu familia intre emotia ne-explicata pe care o simteam in manastirile din nordul Moldovei si extazul plin de ratiune al feeriei luminoase a litoralului romanesc al anilor ’70.

In facultate pletele au refulat din plin si dorinta de a fugi din mizeria anilor ‘80 crestea pe zi ce trece, fiind doar palid intrerupta de succesul surprinzator al Stelei in Cupa Campionilor.

Apoi a disparut Ceausescu.

Ce insemna pentru mine Romania in 1989: familia, locul unde m-am nascut, moartea de ‘inima rea’ a bunicului, Nadia Comaneci, parintii- epigoni ai bunicilor si nu in ultimul rand Ceausescu, cel care transforma totul in nimic altceva decat locul de unde vroiam sa ma duc cat mai repede.

Am lucrat apoi vreo 3 ani ca inginer de Aeronave, incercand sa pun un podet peste prapastia dintre Aurel Vlaicu, Vuia, Coanda si acel prezent insa, utopia ‘industrie aviatica integrata romaneasca’ s-a dezintegrat repede, de fapt integrandu-se fie in Canada fie in SUA. Intre timp a murit si al doilea bunic. La 92 de ani.

Ma plimba de mic copil prin ceea ce numea el han-o camera mare si sacra din a lui casa, o camera care sfida istoria si tindea catre eternitate prin 3 artefacte pe care le considera sfinte: Dumnezeu, stema regala si costumul alb ca neaua, incununat cu un chimir de o frumusete vesnica. Pentru mine a fost ca un Ilie Moromete de proximitate; la un moment dat mi-a spus: ‘mai baiete, invata-te cu matu’ subtire ca vin vremuri grele, ca daca va fi gros iti va cere tot mai mult si mai mult, si… sa ai credinta si nimic mai mult’.

N-am reusit sa ma duc in ‘promise land’ asa ca am ajuns sa vand ‘ape colorate dulci’ pentru a nu fi muritor de foame. Intr-un fel, incet, incet, acel ‘promise land’ a venit catre mine.

Am avut ocazia sa vad lumea in lung si in lat, in special zona apuseana. Si am fost frapat de perfectiune. M-am intrebat mereu de ce trebuie sa traiesc in aceasta tara saraca si mizera. Insa in ultimii 2 ani am reusit sa zgarii putin perfectiunea lumii apusene.

In momentul in care, undeva in apus, mergi la prieteni si primesti mesajul: ‘mai plimbati-va 80 de minute ca suntem la masa si dupa aceea veniti’… apar intrebari.

Si nu vorbesc aici de accidente si nici de ‘clash’ intre culturi. Am inceput sa simt ca sub acea perfectiune nu se afla nimic. Nu gaseam inima. Nici macar ‘inima rea’.

Am iesit din corporatie acum aproape 1 an de zile. Acum fac consultanta impreuna cu cativa buni prieteni. Cu cateva luni in urma, dupa faza de diagnoza la unul din clienti, am realizat frecventa mare a sintagmelor ‘se’, ‘s-a’ la managementul companiei; ‘se face’, ‘s-a decis’, etc.

Am discutat cu proprietarul companiei si am facut un debrief al culturii organizationale subliniind caracterul peiorativ al lui ‘se’ si ‘s-a’. Penduland intre logica elementara si eulistica, l-am convins pe om de fuga de raspundere, de caracterul impersonal si de tot ce e mai rau referitor la echipa lui de management.

Ulterior am inceput sa urmaresc cu obstinatie aceste sintagme. Uluitor, am realizat ca ma intalnesc cu ele oriunde: in business, acasa, la prieteni, in corporatii multinationale, de fiecare data avand un numitor comun: romanii.

De fapt acest reflexiv este parte din noi, parte a romanismului.

Chiar daca spunem in engleza ‘it was decided’, practic nu facem decat sa traducem din limba romana. Dupa cum am observat, in limbile anglo-saxone poate chiar la nivelul intregului Apus se spune: ‘I decided’, ‘we decided’, ‘John decided’, etc., un fel de ‘matu’ gros’…

Impersonalul nu exista, reflexivul nici atat. Orice om e deplin responsabil. El si atat.

Sa fie oare acest reflexiv sursa tuturor relelor la romani? Asa pare la prima vedere dar simt ca mai este ceva: in acea echipa de management oamenii spuneau ‘s-a decis’ chiar daca deasupra lor era un singur om pe care toti il stiau. Este ca si cum pe langa sef ar mai incape ceva: sa fie oare Dumnezeu?
Cred ca romanii il includ pe Dumnezeu prin acest reflexiv. Daca ne uitam in Apus si facem aceeasi analogie observam ca Dumnezeu nu mai incape in ‘I/we/John decided’.

In timp ce scriu, ma intorc obsesiv la text si subliniez reflexivul.
Remarc romanescul ‘m-am nascut’ fata de apuseanul ‘I was born’. Cred ca din nou Dumnezeu e in romani deoarece doar El poate transcende in timp ce in partea cealalta a lumii pare a fi o fractura.

Totodata ma intreb de ce marea majoritate a expatilor pe care i-am cunoscut in ultimii 16 ani nu au plecat din Romania. Evident ca banii s-au facut aici mult mai usor si mult mai repede dar cred ca au inceput sa descopere in aceasta mizerie si saracie ceva ce probabil era amortit in ei: inima.

Cum am putea sparge aceasta paradigma: dihotomia est-vest?

Estul mizer si sarac dar plin de inima si credinta vs apusul frumos si bogat dar ‘heartless’.

Ar putea cineva din apus sa ne introduca in istorie? Nu cred. Cred ca noi trebuie sa o facem. Cum? Cu cee ce avem bun, cu inima. Si cred ca este conditia sine qua non.

Acum nu facem decat sa nu fim noi. Este normal ca atunci cand eliberezi un sistem de legaturile la care a fost supus sa reactioneze haotic. Nu este decat acea fuga catre ‘promise land’. Multi dintre noi ne ingrozim de ceea ce traim astazi, cu Eminescu langa Copilu’ minune, cu Brancusi langa Elodia insa in acelasi timp nu pot decat sa sper, cand vad ca un tiraj de 80,000 de carti din ‘Cine suntem’ a lui Dan Puric dispare peste noapte.

Va trebui sa credem si sa aducem valorile noastre inapoi.

Si sa nu mai punem paranteze.

Iar asta nu trebuie asteptat de la mass media ci de la familie. De la mama si tata. De la bunica si bunicu’. Restul va veni de la sine.

Si ca sa nu raman ‘in coada de peste’ indraznesc sa provoc oamenii de marketing din Romania: oare nu putem transcende aceasta comoara prafuita in brand-uri romanesti?

Mari sau mici. Nu conteaza.

Ca tot ce e mare e facut din mic…