Tobele nu sunt pentru melancolii solitare

Cand spui “Claudiu Dobrita” spui “creativ”. Directorul de creatie al agentiei Grey Worldwide Bucharest are blog (Moissanite), scrie despre “piciuri”, iubita si meciurile de tenis, dar, pe langa toate acestea, are un hobby pe cat de surprinzator, pe-atat de creativ. Claudiu Dobrita canta la tobe.

Claudiu Dobrita

A inceput sa cante din liceu cand, la fel ca multi altii, avea o trupa. Au inceput in joaca, dar le-a mers destul de bine si a continuat sa cante din ce in ce mai serios. Povesteste cum la un moment dat avea in camera stranse de la diversi indivizi doua chitare, un bass, o clapa, boxe, cabluri si un set de tobe, dar nimic nu ii apartinea. De fapt, povesteste el, niciunul nu avea bani de instrumente, ci faceau rost de ele de pe la lautari.

Claudiu este din Vaslui unde, spune el, nu exista vreo traditie in  muzica rock, deci nici magazine de instrumente sau sali de repetitii. Era in clasa a zecea cand se trezea sambetele la ora 7 ca sa prinda un tren de Iasi, pana unde facea o ora si jumatate, ca sa repete cate patru ore intr-un studio din centru. Cand a inregistrat primul album de studio cu trupa lui au dormit trei zile la Iasi, chiar in studio, si li s-a parut absolut fantastic.

Cel mai mare succes l-a avut in underground, cantand black metal, o muzica dura la care adaugase o soprana si vioara. Vreo patru ani a calatorit prin tara pe la festivaluri, petrecandu-si astfel vacantele de vara. Totul s-a incheiat cand a dat admitere la facultate. “Tipic!”, exclama Dobrita.

A ales tobele pentru ca, spune el, in muzica rock chitara si toba fac toata treaba. Iar cum la inceput n-a avut chitara, Claudiu a decis sa se orienteze catre instrumentul cel mai usor de replicat. Povesteste cum toti baietii din clasa aveaa tricouri “originale” comandate de la o firma din Timisoara, care le aducea “de afara”. Bateau in banci “ca descreieratii”, spune Dobrita, fredonand riffuri de chitara cu fetele congestionate.

In liceu canta la bass si il atragea tot ce tinea de sectia ritmica, mai ales tobele. Cand facea cate o pauza de la repetitii mai schimba instrumentele cu colegii si el urca mereu la tobe. Singur a invatat miscarile de baza, iar apoi exersa acasa pe un fotoliu, cu niste creioane lungi in loc de bete. Punea o caseta cu Metallica sau Slayer si incerca sa tina pasul cu ei, iar Seba, tobosarul lor, i-a mai aratat din cand in cand cateva tructuri. A avut  intre ‘95 si ‘98 cateva zeci de concerte prin tara in liceu, la Piatra Neamt, Dej si Buzau, la Top-T Buzau, unde era o onoare sa te califici, povesteste el.

Acum canta cam o data pe saptamana si isi tine tobele in birou de ceva vreme. Ii place sa cante in public, fiindca, spune el, este mai bine sa te auda cineva. Pentru Dobrita toba nu e saxofon, nu e potrivita pentru melancolii solitare.

Claudiu Dobrita