S-au cunoscut absolut intamplator, la un party.
El e Paul, l-a introdus un prieten.
Eu sunt toti cei care imi fac ziua mai buna, i-a zambit ea.
Buna asta, i-a raspuns el.

A doua zi s-au intalnit la o alintaroma si-o apa de legenda.
Ea se machiase discret. Natural, cu prima alegere.
Cand a vazut-o, el si-a amintit instant de vremurile de odinioara, mai exact de maica-sa.
Au vorbit putin de una, de alta.
El visa sa traiasca la fel ca Cristi Chivu.
Ea i-a raspuns cu un zambet alb, stralucitor. Si cu o ironie – cu sticla de un milion ai incercat?
De unde stii? Gandim la fel, s-a entuziasmat el.
Poate la cartela, i-a intors-o ea.

In schimb, iubesc sportul, a incercat el sa gaseasca un subiect.
Poate prea mult, i-a replicat ea.
Apoi, au mai vorbit un pic despre vreme.
La un moment dat, el a incercat o noua atitudine. Si-a luat o bere.
Ea i-a dat de inteles ca i-ar fi preferat ceva mai tanar, mai efervescent. Si-a luat un suc.

Pana la urma el s-a decis sa-si foloseasca timpul inteligent.
Asa ca s-a urcat in tehnologia lui cu personalitate si dus a fost.
Cu timpul astfel economisit a putut sa sa joace mai mult tenis cu prietenii lui.
Ea a luat un taxi.
S-au mai intalnit de vreo cateva ori in cea mai tare retea, dar n-a mers
N-a fost sa reziste, sa reziste, sa reziste.
Mda.
E greu sa gasesti un mix bun.

Am vrut informatie acum si o avem. Sunt in tren si vreau sa ma dumiresc, acum, ce film am chef sa vad. Se poate. Sunt pierdut in desert si vreau sa anunt acum, e urgent. S-a rezolvat. Sunt cu iubita-mea pe o plaja pustie de langa Sesimbra. Ea zice ca Saramago e portughez. Eu zic ca e din Chile. Ba da. Ba nu. Punem pariu. In cateva secunde aflam cine are dreptate. Normal, acum n-am eu. Acum douazeci de ani, oricare dintre situatiile de mai sus, ar fi fost o gluma buna. O utopie. Acum, nu.

“Acum” e dumnezeul societatii de consum. Al democratiei si consumatorilor. Al meu, cand sunt in fata raftului. Un posm, instant win, sampling. Yummy.

Despre cat mare e puterea lui “acum” povesteste si Martin Lindstrom in “Buy-ology”.
Un experiment amazon.com. Subiectii – un grup de studenti. Tema – sa aleaga ce castiga – pe loc, un voucher gratuit de 15$ vs. unul de 20$ in doua saptamani. Metoda – brain scan. Neuroadvertising.
Rezultatul: ambele oferte evidentiaza o activitate in zona prelateral-frontala a cortexului, cea responsabila cu emotiile.
Dar cea mai intensa si efervescenta a fost, in majoritatea cazurilor, cea generata de posibilitatea castigarii celor 15$, acum.
Practic, oamenii au refuzat sa castige mai mult mai incolo, pentru mai putin, pe loc.
Previzibil?

“Acum” evolueaza continuu si nu va muri niciodata. Doar se va transforma intr-un nou “acum”, care va dori altceva.

Acum, in timp ce scriu asta sunt in masina, spre casa. Stiu, nici asta n-ar fi fost posibil acum douazeci de ani.
Mi-as dori sa fiu intr-o masina zburatoare, sa scap de tot traficul asta si sa fac pana acasa 3 minute. Asta imi doresc eu acum.
Stiu, pare o utopie.

Asta doar pentru cei care o inteleg.

Tu, creativule, ai dreptate sa fii frustrat de clientul care iti face exercitiile de imaginatie cocolos si nimereste de fiecare data cosul de gunoi cu ele.

Caz in care ar mai trebui sa faci un exercitiu de imaginatie: ai pune toti banii tai pe 5 ani de-acu’ incolo in campania pe care vrei s-o vinzi cu atata inversunare?

Adica, pe bune. Daca oamenii astia din targetul tau nu-ti inteleg campania, gata! 5 ani fara cluburi, fara hainute funky, fara taxi, fara “stiu un loc cool de iesit la pranz”. Fara. Hm?

Tu, domnule om de business, care platesti utilajele, muncitorii si in general dai de mancare altora ai dreptate sa zici ca faci ce vrei cu banii tai. E normal, inteleg si te cred. Dar, nu mai bine totusi iti iei niste oameni de incredere la marketing, unii care se pricep asa bine ca nu-ti vine sa te bagi peste ei? Bunica-miu avea o vorba – “nu stii, nu te bagi”.

Pentru cei care nu stiu chiar nimic de bunica-miu – era preot intr-un sat de munte, a trait mult, a calarit mai multi cai si stia o multime de lucruri.

Tu, omule de marketing ai dreptate sa fii deranjat de faptul ca parca niciuna dintre cele 23 de propuneri primite de la cele 7 agentii chemate la pitch nu e ce trebuie. Dar esti sigur ca i-ai briefuit cum trebuie? Esti sigur-sigur ca tu stii ce vrei?

Tu, creatorule de ghost-uri premiate ai dreptate sa crezi ca esti creativ, ca in sfarsit le-ai aratat tuturor cat de bun esti si ca festivalul de publicitate care te-a premiat certifica indubitabil ca ai avut o idee buna. Dar n-ai drepate sa crezi ca ceea ce faci e publicitate.

Tu, draga de tine de la client service ai dreptate sa te enervezi pe clientul care pune presiunea aia continua si sufocanta pe tine. Si da, ai dreptate sa te scoata din sarite golanii aia de la creatie care o freaca pana in ultimul moment. Dar asta-i meseria ta – e o meserie ingrata, de intermediar, care trebuie sa impace si capra si varza. Si bugetul.

Si pe CEO-ul tau. Si DTP-ul. E greu, dar daca reusesti, ai de la noi de la creatie – mult respect, de la client – un buget mai mare la pachet cu mai multa incredere, de la DTP – lucrurile la timp. Si de la CEO – o marire de salariu (sau, in vremurile astea, mai degraba o nemicsorare).

Si tu, cititorule ai dreptate sa fii usor deranjat de tonul meu impaciuitor si sfatos. Dar crede-ma, am dreptate.

Am intalnit un client care mi-a dat feedback in 2 minute jumate pe o campanie de printuri.

Dupa ce, la prima prezentare a ales fulgerator campania din cele 4 prezentate.

Mai exact, toata prezentarea a durat vreo 7-8 minute, cu tot cu rationale si argumentatii pro/contra

In rafale.

Sa nu va imaginati ca omul era vreun necunoscator. Ntz-Ntz. Doar ca stia foarte bine ce vrea. Si stia ce vrea pentru ca stia care sunt oamenii din targetul asta. Asa ca stia ce vor si ce nu vor sa vada oamenii astia carora le vindea.

A rezultat un feedback clar-concis si extrem de logic; am inteles foarte bine ce si de ce trebuie sa modific;

Am avut parte si de feedback venit de la echipe de marketing de genul “imi place”, “nu-mi place”; in loc de orice argumentatie – “am mai vrea doua propuneri”.

Rezultatul – ne-am simtit ca Ray Charles facand escalada.

S-a mai intamplat si ca un client sa vrea de fiecare data lucrurile atat de putin altfel dar de atat de multe ori incat am ajuns la ceva cu 180 de grade diferit fata de ipoteza initiala – brieful; practic un alt brief, un alt rezultat.

Din aventurile noastre in insoritul Swaziland v-as spune ca la ultima teleconferinta-prezentare la intrebarea “How much time do you have for our presentation?”, oamenii aia de la PSI Swaziland, desi stiam ca sunt cam grabiti, ne-au raspuns dupa o scurta pauza – “We have all the time in the world”.

Si neaparat mai trebuie sa adaug ca feedback-urile lor incep si se termina mai mereu cu multumiri, aprecieri si ovatii pentru “our tremendous efforts” and “extremely creative work”.

Urmeaza, bineinteles, tone de modificari. Dar asta vine al dracului de firesc in contextul unei enorme diferente culturale.

Si cand stii ca chiar ai muncit tare mult si cu suflet si vezi ca oamenii carora le prezinti observa si inteleg si iti multumesc cu atata patima, iti vine sa pui la fel de mult suflet si data viitoare.

Iar chestia asta nu e politete; e respect.

In loc de concluzii, va zic frumos, cu bullet-uri ca:

• feedback se compune simplu din “feed” si “back” deci ar trebui sa contina ceva proteic, consistent, hranitor; ideal – o explicatie cat mai simpla, mai coerenta si logica;
• ar trebui privit mai degraba ca un nou brief, nu ca pe un mail cu Re: la subject.
• la fel ca la un briefing, inainte de a le spune ce si cum sa (re)faca, trebuie sa-ti fie tie clar ce e bine si ce nu. Si mai ales sa stii de ce si sa explici mai departe. Pentru ca oamenii de creatie sunt vazuti ca niste artisti, se imbraca mai uschit de-i remarci din prima la intalniri, dar sunt, cel putin aia buni, extrem de logici.
• succesiunea briefing-prezentare-feedback-prezentare e de fapt un dialog; cu cat il purtam mai logic cu atat avem sanse sa avem o conversatie mai constructiva; deci sa ne intelegem mai bine unul pe altul.

P.S. Astept feedback, mersi.