Cine se poate gandi ca o solutie care s-a dovedit eficienta cu “n” ani in urma este un pariu sigur? In ce logica, daca s-a schimbat oricare dintre elementele care influenteaza evolutia marcii, o solutie veche poate functiona la fel de bine? Si totusi, auzim adesea astfel de decizii.

Nu ma refer aici la consecintele globalizarii – acolo unde te intalnesti cu marci puternice, care nu mai vorbesc cu un segment de public, ci literalmente cu toata lumea, solutia unei platforme de comunicare unitare poate sa consolideze valoarea marcii.

Nu contest ca ideea de a reutiliza un concept dincolo de timp sau de granite ar putea functiona. Dar este doar una dintre variantele posibile.

Copia este cea mai sincera forma de admiratie. Poate fi insa justificata o admiratie fara discernamant, care ia in calcul doar rezultatele unui demers, fara a intelege contextul?

Daca o campanie a avut succes, poate ca s-a bazat pe un insight revolutionar la momentul difuzarii campaniei, dar cativa ani mai tarziu, este posibil ca acel insight sa nu mai trezeasca pe nimeni din letargie. Poate a profitat de o evolutie favorabila a pietei, de niste competitori slabi sau de o distributie coplesitoare.

Cine mai stie? Cand se ia decizia reinvierii unui succes, nimeni nu isi mai aminteste detaliile care l-au facut posibil. Ba chiar, nici nu le mai cauta multa lume, cel putin din cate am observat eu. Oricum, solutia nu este in trecut. Acolo sunt lectii bune, care te ajuta sa pricepi “ce” si mai ales “de ce” a functionat.

Poti sa inveti mult din exemplele de succes, dar cel putin la fel de mult din esecuri. Esential insa este sa intelegi in ce context evoluezi in prezent. Sa iei in calcul toate variantele posibile, sa faci scenarii alternative.

Daca te-ai indragostit musai de o solutie anume, trece-o pe lista. Pune lectiile pe care le-ai invatat in ecuatia prezentului si trage propria ta concluzie. Dar nu te incapatana sa ii dai castig de cauza favoritei tale, doar pe criterii emotionale.

Oare Apple ar avea acelasi success azi cu “1984”? Guiness cu “Surfer”? Volkswagen cu “Think small”? Sau ar functiona “Think small” azi, in Romania? Daca aceste marci nu s-ar intoarce in trecut (la campanii excelente), tu de ce ai face-o?

Epoca repetitiei a trecut, acum traim intr-o lume a abundentei, a alegerii,in care oamenii vor sa fie provocati de fiecare data cu o idee noua.

Marcile care se reinventeaza constant, care evolueaza consistent, au mult mai multe sanse de succes decat cele care mizeaza pe puterea media: “repetam pana ii intra in cap”, reincalzind la nesfarsit aceeasi supa searbada.

Si totusi, inovatorii n-au fost niciodata majoritari. Solutiile “safe” raspund in schimb unei nevoi de confort greu de refuzat, deci au multi adepti. Solutiile “safe”, verificate de altcineva, in alt context,sunt pentru cei care nu inteleg lectiile in profunzime, ci le repeta mecanic.

Cu totii, clienti sau agentii, ar trebui sa evitam sa recitam lectii invatate “pe dinafara”. E jenant.

De cele mai multe ori nu ma pot imagina in alta parte. Dupa ani de convietuire, ma intreb daca vom imbatrani impreuna. Ce sa zic – sper.

La noi industria e tanara, cam tot vlastaru-i verde. Pe afara sunt multe relatii care ma fac sa suspin melancolic: oameni trecuti de 60 de ani,care inca lucreaza in publicitate. Si nu sunt acolo doar cu numele (desi adeseori il poti citi pe fatada cladirii), ci inca au ceva de spus.

Iar lumea sta sa ii asculte, nu rad pe la colturi de tataie anacronicul. Publicitatea e un mediu ideal pentru oricine se simte tanar – daca esti viu, curios, te obliga sa fii mereu actual. Poate mai mult decat in alte domenii, aici valoarea nu asteapta trecerea anilor.

Asa ca daca atipesti dogorit de propria valoare, risti sa nu-ti mai gasesti locul cand te vei trezi. Pentru ca in lumea ideilor mereu se intampla ceva.

Nu pot sa ii tolerez pe cei care cred ca valoarea lor sta in functie. Am vazut prea multi oameni care au topait din post in post, din agentie in agentie, oportunisti care au speculat o situatie favorabila si s-au trezit in varf.

Altii au ajuns sa capete o functie importanta pe criteriul senioritatii: cel mai vechi din departament devine sef. Cei mai periculosi sunt cei care cred o astfel de evolutie este o garantie a valorii.

Cred ca daca esti senior inseamna doar ca ai obligatia sa fii mai bun, iar asta nu rezulta axiomatic, ci e rodul unei ameliorari constante. Pentru mine, valoarea se vede cu ochiul liber, te recomanda fara bucatele de hartie sau plexi.

Si daca vrei sa nu ti-o ia altii din urma, trebuie pur si simplu sa alergi mai repede. Teoretic, de la atata miscare, ar trebui sa fim mereu in forma maxima. Si mai ales, sa ajungem departe.

Numai ca nu toata lumea face fata la sprintul constant. Multi publicitari obosesc inainte de vreme. De ce profesionisti cu adevarat valorosi decid sa iasa de pe pista de alergare? Cel mai tarziu intre 35-45 de ani multi sar parleazul si devin clienti sau consultanti.

Ce sa zic, tentatia e mare: sa te imaginezi in scaunul clientului, luand decizii, nu e de ici, de colo. Toate ideile marete respinse de client vor vedea acum lumina zilei. Brandul publicitarului convertit in client va revolutiona piata din Romania. Macar de ar fi asa. Numai ca mie nu imi vine nici un exemplu in minte. Tie?

Cred ca experienta este relevanta atunci cand ea se insoteste cu valoarea,nu doar cu “vechimea in munca”. E adevarat ca a o lua mereu de la capat,cu noi si noi generatii pline de entuziasm, este o mare sansa. Ideile lor proaspete nu pot decat sa ne invigoreze.

Dar cred ca dintre un junior talentat, lasat sa zburde liber si unul ghidat de un senior valoros, al doilea va evolua mai repede. De aceea ma gandesc ca ar fi bine sa vedem ceva mai multi publicitari maturi, care sa isi merite respectul. Si atunci probabil ca si publicitatea va arata un pic altfel.

Industria publicitatii este o Romanie in miniatura: cu valori reale, dar si cu impostori, cu business-uri construite onest, dar si cu agentii propulsate de interese diverse, cu zvacniri de creativitate si multa mediocritate. In asa context, e usor sa iti pierzi reperele – de cele mai multe ori, riscul este sa te supra-apreciezi.

Exista suficienti oameni in publicitate care se pot lauda in primul rand cu promovarea brandului personal. Chiar daca piata este destul de mica, iar din doua telefoane obtii trei recomandari despre o persoana,realitatea si perceptia nu coincid mereu.

Daca pentru cei din jur momentul adevarului poate veni doar atunci cand vor lucra direct cu tine, tu poti sa te scuturi de reverie si sa iei pulsul propriei valori ceva mai des. Cred ca un exercitiu bun ar fi sa incerci sa te dumiresti care este valoarea ta dincolo de granitele tarii.

Daca esti bun, prima “confruntare” profesionala cu strainatatea ar trebui sa iti confirme ca nu ai de ce sa ai complexe. O sa poti vedea englezi mediocri si sarbi brici, si vei avea confirmarea ca valoarea personala e cea mai importanta.

De tine depinde daca exploatezi in favoarea ta potentialul unei piete, de tine depinde sa te ridici deasupra majoritatii. Dar pentru asta nu ajuta daca te vezi deja in varful piramidei.

Cand ies din tara, pe la tot felul de training-uri si conferinte,romanii surprind de cele mai multe ori. Majoritatea colegilor nostri straini asociaza Romania cu Nadia, copiii institutionalizati si cersetorii de care se impiedica in drum spre birou.

E normal deci sa ridice din sprancene cand se trezesc provocati profesional de un roman. Nu te imbata cu apa rece – daca sunt uimiti, nu inseamna ca te si considera special. Mai mult, cand esti printre straini, nu te multumi cu succesele facile, alege-ti cel mai exigent public. Daca si in fata lui vei reusi sa surprinzi, esti pe drumul cel bun.

Caram in spate mostenirea romaneasca – prezumtia de mediocritate a unei natii care nu e faimoasa prin nimic pozitiv. De aceea, pentru ca un roman sa reuseasca in context international, trebuie sa fie mult mai bun decat competitorii lui.

Or, asta nu este imposibil – stim cu totii exemplele unor colegi care au excelat pe conturi multinationale, reusind sa promoveze repede si sa capete competente globale, fie ca sunt bazati in Romania sau in strainatate.

Pe langa ei mai sunt cateva exemple (putine) ale unor oameni care au reusit sa fie angajati de mari agentii din strainatate, fara sa fie promovati din interiorul organizatiei. Dar toti acesti oameni sunt exceptii.

Ma gandesc ca piata asta, cu toate bubele pe care le are, are si suficienti oameni competenti, care daca isi propun sa schimbe imaginea publicitatii romanesti, vor reusi.

Trebuie insa sa privim mai departe de Golden Drum-ul si Effie-ul vecinului,sa vrem sa fim mereu mai buni, si nu pentru ochii lumii, de aici sau de aiurea, ci pentru noi insine.

Dintre cei care s-au bulucit sa isi depuna candidatura, au fost deja selectati finalistii, asa ca daca nu ati profitat de ocazie, va ramane doar sa va bucurati de site: http://www.islandreefjob.com. Site-ul este in mod evident miezul unei campanii de promovare ingenioase. Dupa ce l-am cutreierat in lung si in lat (topaind din insula in insula),am suspinat a visare si m-am gandit la el mult dupa ce il inchisesem.

L-am comentat cu niste prieteni si m-am infierbantat tare cand mi-au spus ca totul este doar o promotie, ca totul este inventat (candidatii). Mai mult, ei sustin ca nici macar castigatorul nu va ajunge sa leneveasca pe insula si sa ne scrie ce tare e acolo (mie si miilor de visatori din toata lumea care tasteaza de zor la birou, dar ar lua o gura de aer macar prin procura).

Eu (vreau sa) cred ca desi ideea sustine o campanie, este cat se poate de reala. O sa ma uit musai peste o luna, cand se va anunta castigatorul, sa vad daca omul isi ia job-ul in serios! Daca as gasi un sponsor din Noua Zeelanda, dornic sa afle adevarul, m-as si duce pana acolo sa verific.Dar eu chiar cred ca oamenii sunt onesti. Ca o idee buna nu este musai falsa, doar pentru ca promoveaza un produs.

Sa va dau alt exemplu. M-am dus intr-o zi la dentist. Omul ma intreaba cum am ajuns la ei – ii spun ca am gasit niste poze pe site-ul lor care m-au convins. Doctorul (care daduse bani pe site-ul respectiv) se mira, iar privirea lui spune ceva de genul “Ia te uita, mai sunt unii care cred in povesti cu zane!”

Si-a pierdut lumea increderea in publicitate? Stiu, asta pare o intrebare retorica. Totusi, nu putem sa nu remarcam ca, desi importanta calitatii produsului a crescut simtitor in ultimii ani, marca inca face diferenta.Consumatorul s-a prins ca ne jucam cu mintea lui, dar uneori intra si el in joc.Cum sa-l facem sa intre in jocul marcii noastre?

Cred ca un prim pas ar fi sa incetam sa monologam in fata lui, sa incepem un dialog cu el. Sa nu ii mai vorbim ca unui retardat, repetand lent si des niste evidente. Cred ca am avea mai multe sanse sa il seducem daca il implicam in povestile noastre. Daca ii creionam o poveste, dar lasam si imaginatia lui sa ia parte activa in ea.

Doisneau a zis-o mai bine decat mine: “Sa sugerezi, inseamna sa creezi. Sa descrii, inseamna sa distrugi”. Si el stia.

Imi pare rau sa o spun, dar aceasta situatie mi se pare fireasca.Nu suntem o societate foarte inventiva (probabil cu exceptia inselatoriilor meschine, a caror ingeniozitate ne-a dus faima in lume).Majoritatea contributiilor romanesti la cultura universala s-au facut in afara spatiului mioritic.

De ce ceea ce au creat putinii conationali care au ajuns celebri in lume ar fi o creatie romaneasca? E suficient ca s-au nascut in Romania? Sau e mai important in ce masura i-a influentat cultura romana? Cati dintre ei n-au dreptate sa isi revendice apartenenta la alt popor, declarandu-si doar originile romanesti?

Recunosc deschis ca ma frustreaza atmosfera de targ de provincie a Bucurestiului, in care cultura e un moft pentru elite (implicit un pic suspecta) si nu o stare de spirit, o cautare constanta a bucuresteanului tipic. Nu ma intelegeti gresit: sunt si in Bucuresti oameni, locuri si intamplari frumoase, dar eu iubesc diversitatea si noutatea si nu prea am parte de ele aici.

De cele mai multe ori, daca nu gasesc nici un eveniment deosebit, caut cultura la conserva: o raita pe la Carturesti sa mai cumpar un album, un ochi pe net – sa vad si eu ce fac aia “afara”. Pentru ca desi a cazut zidul, parca a cazut intr-o parte: oamenii care au ceva de spus mai mult ies, decat vin. Din cand in cand, mai plecam un pic pe afara, mai aducem o idee noua si o dam mai departe.

Nu mi-e clar din ce ne asteptam sa se inspire creativul roman. La ce realitati sa se raporteze, ce valori sa promoveze sau sa provoace? Pe cele autentic romanesti? Prea bine, vi-l prezint pe regele Dorel,  care domina topurile creativitatii locale. Dorel este dintre noi, pentru noi – e autentic, amuzant, dar nicidecum rafinat. Toti recunoastem ca “asa e romanu’”,  dar cati ne regasim personal in el? Ne visam mai frumosi, mai destepti, mai civilizati.

In momentul in care cineva face o reclama cu oameni frumosi, destepti,civilizati, nu prea mai regasim in ea autenticitatea spiritului romanesc.Avem o senzatie de “deja vu” – “sigur am vazut eu asta undeva, afara”. “E buna, dar nu e pentru Romania”. “Seamana cu una de afara, nu e originala”.

Tot respectul pentru reclamele originale – le astept si le salut cu basca in mana (gata sa o arunc in aer, in gest de sarbatoare, ba chiar sa dau cu ea de pamant, daca e atat de buna incat mi-as dori sa o fi avut noi). Pana atunci, eu nu o sa fiu deranjata de spoturile cu aer occidental.

Daca ideea este autentica, potrivita marcii si publicului caruia i se adreseaza, dar are are un “look and feel” occidental, eu nu voi vedea in asta o problema. Vrem sau nu, publicitatea reflecta sau genereaza tendinte. Daca unele dintre ele se raporteaza mai mult la civilizatia occidentala, decat la cea locala, o fi rau?

Mie mi se pare ca e plina tara de specialisti. E suficient sa inchizi ochii: daca auzi un discurs care depaseste media de decibeli, sunt sanse mari sa fi descoperit un specialist dambovitean. Tonul ridicat le este specific. Specialistii nostri tac foarte putin –  te si intrebi cand apuca sa isi slefuiasca opiniile trambitate necontenit la TV, in presa, pe net – si nu-si pierd vremea cu dubiile.

Verdictele lor sunt ferme si cat mai extremiste – de ce si-ar edulcora mesajul cu nuante care risca sa piarda pe drum o parte din audienta? Parerile lor, ingramadite una peste alta, le consolideaza un soclu de la inaltimea caruia chiar ajung sa atraga din ce in ce mai multa atentie. Iar de acolo ii preia media si ii poarta pe val, facand din ei, pe nesimtite, formatori de opinii.

Asta pentru ca traim pe un teren viran. Catre ce sa se indrepte oamenii? In 20 de ani de capitalism nu ne-am grabit sa ne consolidam ceva valori care sa indice directia. Preaslavim banul si smecheria, performanta e rara avis. Mai mult, performanta arareori face audienta.

Am mai marturisit deja ca am o doza de naivitate. Nu o sa va mire, deci, ca pentru mine performanta adevarata se insoteste cu o doza de bun simt. Iar bunul simt prin definitie implica discretie, si mai ales auto-cenzura.

E poate unul din motivele pentru care multi oameni onesti, dedicati unei cauze, nu se opresc din treaba ca sa mai taie din avantul nestavilit al specialistilor. Iar acestia continua nestingheriti sa debiteze ineptii, cocotati pe soclul lor de reprezentanti ai vocii poporului (ca deh, cand a dus prostia lipsa de adepti?).

Teoretic, ineptiile ar trebui sa dispara natural. Teoretic. Doar teoretic. Pentru ca practic, stim ca tacerea nu a descurajat vreodata genul acesta de specialisti. Ei iau tacerea drept confirmare, capata curaj, prind aripi, si nu vor ezita sa debiteze o ineptie si mai mare la urmatoarea aparitie.

Continua sa vorbeasca, sa scrie, sa comenteze. Sunt peste tot. Fac un zgomot de fond infernal. As vrea sa ii ignor. Numai ca nu mai pot. Imi tiuie urechile. Sunt prea multi. Si tu stii cel putin unul.

Imi doresc sa traiesc intr-o tara civilizata, sa muncesc intr-o industrie civilizata, in care sa existe macar cateva principii pe care sa le intelegem cu totii la fel. Si mai imi doresc si niste doze rezonabile de bun simt. Ce credeti, cer prea mult? Haideti sa le spunem specialistilor aberanti ce credem despre parerile lor.

Sa ii combatem cu maturitate, cu argumente, asa cum ne-am dori sa isi construiasca si ei discursul. Daca incerci si tu si ei si ele poate ii descumpanim un pic si tac… macar temporar. Cat sa ne dumirim si noi cum ar arata o Romanie onesta si incotro ar trebui s-o apuce.

E omul potrivit, la locul potrivit. Pare atat de firesc integrat in context, incat nu-ti trece niciodata prin cap sa te intrebi ce cauta acolo. Nu doar respira business-ul in care lucreaza, il defineste. Este capabil sa iti explice foarte clar care e problema pe care spera sa o rezolve cu ajutorul campaniei tale. Poate sa iti descrie situatia de ansamblu in cateva propozitii concise, folosind un limbaj simplu, fara clisee.

Te inspira. Are chef de munca, ii place ceea ce face, nu pare ingropat in probleme, ci stimulat de oportunitati. Este curios sa mearga de fiecare data un pas mai departe. Cum sa nu i te alaturi?

Are opinii ferme, dar clar argumentate. Daca nu este de acord cu tine, iti explica motivele repede si bine. Fiind deci vorba de o dezbatere intelectuala, feedback-ul lui nu iti infraneaza energia, ci ti-o alimenteaza.

Nu ii e frica de “gut feeling”, dar nici nu abuzeaza de el. Stie ca ratiunea e cel mai eficient drum de la A la B, dar si ca atunci cand vrei sa explorezi teritorii noi, trebuie sa iubesti riscul.

E dornic sa invete. Nu crede ca stie totul, asa ca nu se simte “diminuat” daca cere detalii atunci cand intra pe un teritoriu necunoscut.

Isi asuma responsabilitatea pozitiei sale – admite cand greseste (se intampla rar, deci e o experienta noua si nu intazie sa imparta generos laurii victoriei.

Este un partener adevarat – daca te-a adus la masa lui, te considera un partener care merita toata increderea. Te crede capabil sa ii propui solutii, dar spera ca il vei surpinde pozitiv, ca ii vei pune imaginatia la treaba. Depinde doar de tine sa ii arati ca nu s-a inselat cand te-a ales. In plus, poti sta linistit, iti va propune mereu o compensare fair – crede cu adevarat in puterea echipei.

Este relaxat. Chiar in momentele de concentrare maxima, nu isi pierde echilibrul.

Este un om frumos – desi pentru el munca este o adevarata pasiune, nu este singura. Traieste viata intens si nu uita sa rada.

Ma bucur ca nu a trebuit sa fac un exercitiu de imaginatie ca sa descriu clientul ideal. A fost suficient sa ma gandesc la cativa dintre clientii cu care am avut norocul sa lucrez si lista s-a scris singura, iar mie mi-a inflorit un mare zambet pe fata

E primavara, simt o adiere de optimism naiv, asa ca sper sa ne aduca primavara cat mai multi astfel de clienti!

Numarul de clienti fidelizati sau recomandarea lor ar fi raspunsul firesc, dar fiind foarte mult influentate de alte realitati ale acestei piete, nu ma voi opri asupra lor acum. Am preferat un indicator mai obiectiv, care ne scapa adesea din vedere: valoarea echipei pe care o coordoneaza.

Pentru mine, Client Service-ul este ca un dirijor – singur, e doar un om cu un bat si o partitura, iar in cazurile fericite, si cu o viziune. In orchestra – echipa insa, existenta sa nu doar capata sens, ci joaca un rol crucial.

Stim cu totii ca aceeasi orchestra poate performa mai bine cu un dirijor mai bun. Dirijorul inseamna inspiratie – sa simta potentialul briefului, al partiturii, sa il transmita celorlalti si sa ii conduca intr-acolo. Dar cel mai important este sa ii faca pe membrii echipei sa lucreze complementar, pentru ca la final sa se auda armonia melodiei, nu o suma de instrumente.

Cu cat echipa este mai mare, cu atat este mai nerealist sa speri intr-o distributie uniforma a competentelor. Dar aici intervine maiestria dirijorului: nu trebuie doar sa  puna in contact membrii echipei, ci sa ii potenteze pentru ca fiecare sa dea cele mai bune rezultate atat individual, cat si impreuna.

Dirijorul – Client Service trebuie sa se asigure ca in echipa nu exista solisti indragostiti doar de bucata lor de melodie care merg pana la note stridente de genul “Clientule, astia nu te inteleg, dar lasa ca te rezolv eu”. Clientii nu se asteapta sa asculte un solo daca platesc pentru o orchestra; oricum, pentru solo ii au pe consultanti sa le cante in struna:)

Mai mult, dirijorul trebuie sa le dea sansa membrilor mai slabi ai echipei sa exerseze, sa creasca, avand grija ca scaparile lor sa fie compensate de efortul suplimentar al altora. Intr-un concert, nu conteaza ca aproape toti canta bine, daca se gasesc doi-trei care sa strice efectul, lumea va pleca cu mainile la urechi, recomandandu-le si prietenilor sa evite spectacolul tau.

Sub presiunea proiectelor cu termene din ce in ce mai scurte si cerinte din ce in ce mai complexe, se intampla adesea sa lasam cresterea echipei in plan secundar, uitand ca o serie de concerte date de o echipa “asa-si-asa” ne vor crea o reputatie “asa-si-asa”.

Cred ca orice client isi doreste sa iasa dintr-un meeting cu agentia ca de la spectacol – mai relaxat de niste acorduri armonioase, sau mai motivat de energia agentiei sa mearga un pas mai departe decat isi propusese. Voi de ce aveti chef azi, de Bach sau de Beethoven?

Sa luam de pilda minunata petrecere continua care ar trebui sa fie industria de comunicare romaneasca. Cea pentru care ne pregatim toti – cumparam haine de firma, ne perfectionam fitzele, privirile superioare, pupaturile afectate – ca sa ajungem, la inceput de an, sa contemplam topul celor mai grozave realizari din anul trecut si sa ramanem perplecsi: pentru asta ne-am zbatut un an intreg, pentru asta ne-am tocit nervii, ne-am riscat sanatatea si urmele de viata personala pe care le avem fiecare pe acasa? Asta e ceea ce pot da mai bun mintile luminate din comunicarea romaneasca?

Oameni buni, cum de am uitat de sampanie? Si de ce industria asta nu seamana mai mult a petrecere adevarata, la care lumea se simte inspirata, stimulata, fericita? Vorbim de comunicare, ce poate fi mai spumos de atat? De ce asa-zisa noastra petrecere aduce din ce in ce mai mult cu o reuniune politica, in care predomina jocul de interese, in care realitatea e ingropata in declaratii pompoase lipsite de continut si pe care nimeni nu le mai crede?

Ce se intampla cu sampania – nu o mai produc agentiile, nu o mai apreciaza clientii? Unde se rupe firul, de cei care isi amintesc gustul ei au devenit o specie pe cale de disparitie? S-au lenevit agentiile, au inlocuit sampania cu vinul mult si prost, ca merge si asa, clientul nu se prinde, important e sa amortesti suficient cat sa nu mai simti mediocritatea?

Oare daca mai stiu unde sa gasesca sampanie, agentiile o tin doar pentru clientul potential pe care vor sa il seduca? Se poate si asta, dar macar sampania aia sa o vedem, ar mai inveseli un pic petrecerea!

Trist e ca nici ea nu prea iese la suprafata, ca deh si de partea clientului sunt oameni care cred ca sampania e minunata, dar poate prea sofisticata intr-o lume care consuma fara sa se planga spumant dulce si rasuflat. Si-atunci mai dau si ei un rand din spumantul ala inepuizabil, iar de restul de buget merg la o petrecere mai animata.

De acord cu voi, sunt si exceptii, dar cred ca ar fi frumos daca nu ne-am baza pe ele. Ideal ar fi ca toata publicitatea romaneasca sa fie asa cum azi sunt doar putinele exceptii a caror efervescenta ne gadila neuronii.

Deci ce facem? Continuam sa ne imbatam cu prostii, suspinand ca n-am avut noroc, sau, ca bravi romani, ca “n-am avut cu cine”? Sau ne hotaram fiecare pe parcela lui, mai mare sau mai mica, sa aducem onestitatea, creativitatea si curajul inapoi? Cred ca in cazul asta, ar reaparea si Sampania: nu rateaza nici un party adevarat!

Daca avem norocul sa ne gasim un partener care credem ca ni se potriveste, dorim sa confirmam sentimentele cu un act. Iar semnarea contractului declanseaza simptomele unei casnicii. Traverseaza relatia client – agentie criza cuplului modern?

Studiul Ad Market ne spune ce cred clientii despre relatia lor cu agentiile. Majoritatea considera ca evolutia pietei de publicitate din Romania este pozitiva, chiar daca parerile cu privire la ritmul de crestere sunt diferite. Am putea deduce ca sunt fericiti cu relatia actuala. Totusi, intrebati care cred ca este cel mai important aspect pe care piata romaneasca de publicitate trebuie sa il amelioreze, 77% dintre clienti declara ca relatia agentie – client.

Iar cand spun asta, majoritatea clientilor se refera la intelegerea businessului clientului si a nevoilor lui specifice. Hmm. Deci exista o opinie larg raspandita printre clienti: “agentiile nu ne inteleg (pe de-a intregul)”. Nu va suna cunoscut? Pe mine ma duce cu gandul la o carte care a lansat o expresie “Men Are from Mars, Women Are from Venus”. Asa o fi?

Agentiile si clientii sunt specii diferite? Istoric, exista argumente care sa sustina ca agentiile isi doreau in primul rand creativitate, iar clientii – eficienta. Am consumat atata energie in aceasta dezbatere, incat poate nici nu am sesizat ca acum, cand toti suntem de acord ca eficienta si creativitatea se potrivesc de minune, noi tot instrainati am ramas.

In loc sa cream impreuna cel mai bun mediu pentru eficienta si creativitate, ne grabim sa cautam fericirea in alta parte. Un alt client, o alta agentie – asta sa fie solutia?

Multora ni se intampla sa ne luam partenerii actuali “for granted”, uitand sa ii mai surprindem. Clientii isi doresc sa stim tot ce li se intampla si sa simta ca ne inspira ca pe vremea cand ii curtam: aproximativ trei sferturi dintre ei isi doresc ca agentia de publicitate sa aiba o perspectiva mai larga si sa dezvolte solutii de comunicare dincolo de cerintele specifice ale briefului.

Faptul ca majoritatea considera ca piata evolueaza intr-o directie buna e un semnal pozitiv, in concordanta cu faptul ca doar 10% din clienti s-au declarat ferm convinsi ca isi vor schimba agentia de publicitate. In concluzie, cuplul client – agentie are aceleasi probleme si aceleasi solutii ca mai toate cuplurile pe care le cunoasteti: resimte singuratatea in cuplu, dar doar pentru putini ea este atat de acuta incat sa duca la divort.

Fiecare crede ca merita mai mult, ca poate mai mult, dar asteapta ca celalalt sa faca primul pas. Si totusi, ce putem face ca sa nu fim noi cei care explodeaza statisticile divorturilor? Sa ne concentram pe ce ne dorim amandoi, impreuna: sa cream cel mai bun mediu pentru eficienta si creativitate.

In pozitia noastra, ca agentie, cred ca este important sa nu ne ingropam in frustrari, ci, cum ar zice Kennedy in epoca Obama, sa nu ne intrebam ce poate face clientul pentru noi, ci mai degraba ce putem face noi pentru el. Ca om “de agentie”, trebuie sa stii ca in relatia cu clientul tu vei fi cel care pupa, si el cel care intinde obrazul (ca sa nu mai amintim de portofel).

In final, daca ai facut totul si chiar nici asa relatia voastra nu merge, atunci e timpul sa mergi mai departe. Insa nu e cazul sa disperam, casnicia si pasiunea nu se exclud, nu-i asa?

Criza e un subiect de discutie generos, dar, odata instalata, s-ar putea sa devina banala. Astept momentul cand furculita se va opri in aer, privirile se vor ridica intrebatoare, si cum nici cumparaturile, nici criza nu se vor grabi sa intervina, o tacere stanjenitoare se va instala cu tupeu la masa.Si atunci, dragilor, despre ce o sa vorbim? Eu oscilez intre un realism cu accente pesimiste si un optimism un pic naiv. De data aceasta, aleg sa fiu optimista. Vreau sa cred ca vom vorbi despre lucruri care ne bucura, ca opriti din goana dupa “mai mult”, vom alege sa luam calea lui “mai plin de semnificatie”.

Cred ca ne vom gandi de doua ori inainte de a cumpara ceva. Si cand vom intinde mana, cine va fi fericitul ales? Vom alege produsul, sau marca? Fara indoiala, multi vor alege un produs ieftin, tocmai pentru a prelungi inertia lui “mai mult”. Insa criza promite sa dureze. Iar producatorii nu vor, de regula, sa intre in razboiul preturilor. Pentru ei exista ceilalti clienti – cei care, inclusiv sub presiunea bugetului, nu cred ca pretul mic este cel mai important argument. Dar oare se vor intalni acesti producatori si acesti consumatori?

Din pacate, cred ca in 2009 vom vedea multa comunicare de produs, iar marca va ocupa un loc secund. Presiunea rezultatelor ii va face pe multi producatori sa aiba mesaje mult prea evident orientate spre buzunarul consumatorului, mai degraba decat spre inima lui. Dar cum consumatorul devine din ce in ce mai lucid, probabil va alege altceva. Cred ca va aprecia din ce in ce mai mult marcile care ii ofera mai mult decat un produs – cele capabile sa ii ofere o experienta in linia lui “mai plin de semnificatie”.

Consumatorul va fi din ce in ce mai exigent: va astepta, la fiecare achizitie, mai mult decat satisfacerea unor nevoi de baza, va dori sa se simta mai stimulat, mai fericit, mai implinit. Astfel, le va putea povesti prietenilor ce experienta a trait, nu doar ce produs a cumparat. Si ce marca nu isi doreste asta? Insa pentru a ajunge sa fie subiect de conversatie, marcile trebuie sa fie curajoase, sa isi asume riscuri. In 2009, cel mai mare risc va fi sa nu iti asumi nici un risc. Nici o marca puternica nu s-a construit in liniste.